Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mamele jucătorilor francezi s-au încăierat în tribuna, în timpul meciului de pe Arena Națională/ VIDEO

Franța

Presa franceză a relatat că Veronique Rabiot, mama mijlocaşului Adrien Rabiot, a fost în centrul unui scandal izbucnit în tribunele Arenei Naţionale, după eliminarea naţionalei Cocoşului galic de la Euro-2020, de către Elveţia.

RMC Sport a scris că, după fluierul final al meciului, a izbucnit un conflict între mama lui Adrien Rabiot şi rudele lui Paul Pogba. Familiile celor doi jucători au continuat în tribune schimbul virulent de cuvinte pe care Rabiot şi Pogba l-au avut pe teren după cel de-al treilea gol al Elveţiei. Mama lui Adrien Rabiot a reproşat în special modul în care Paul Pogba a putut pierde mingea, la mijlocul terenului, la faza care a dus la golul egalizator al Elveţiei, informează News.ro.

După loviturile de departajare, Veronique Rabiot s-a luat de Kylian Mbappé, cerându-i tatălui său, Wilfried, "să-şi educe fiul şi să-l facă mai puţin arogant", a arătat RMC. Mama lui Rabiot nu s-a oprit la atât şi s-a luat şi de jurnalişti. Timp de aproximativ 20 de minute, mama lui Adrien Rabiot s-a contrat cu mai multe familii ale unor jucători. Alte familii au asistat la scenă şi au fost şocate de atitudinea arătată de Veronique Rabiot şi de momentul acestui scandal, imediat după meci.

Campioana mondială Franţa a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale Euro-2020, după ce a fost învinsă, pe Arena Naţională, la loviturile de departajare, de selecţionata Elveţiei, scor 5-4, în optimile competiţiei.

La finalul celor 90 de minute de joc şi a prelungirilor, scorul a fost egal, 3-3.

Pentru Franţa au marcat Karim Benzema '57, '59 şi Paul Pogba '75, iar pentru Elveţia au punctat Haris Seferovic '15 şi '81 şi Mario Gavranovic '90.

În minutul 55, elveţianul Ricardo Rodriguez a ratat un penalti.

Elveţienii au avut un gol anulat pe motiv de ofsaid în minutul 84.

La loviturile de departajare pentru Franţa au transformat Pogba, Giroud, Thuram, Kimpembe, iar Mbappe a ratat.

Pentru Elveţia au transformat Gavranovic, Schar, Akanji, Vargas, Mehmedi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.