Manchester United dispune de o "echipă de viitor", cu jucători precum Garnacho, Kobbie Mainoo sau Amad Diallo, eroul sfertului de finală al Cupei Angliei la fotbal cu Liverpool, a comentat, duminică, antrenorul olandez Erik ten Hag, citat de AFP, potrivit Agerpres.
"Avem o echipă de viitor. Sunt jucători care se dezvoltă foarte bine cum sunt Diallo, Garnacho, Kobbie Mainoo", a declartat tehnicianul în faţa camerelor postului ITV.
"Primele 30 de minute au fost cele mai bune din sezonul nostru, am acţionat în echipă, dar apoi am lăsat spaţii între linii şi nu poţi să-ţi permiţi asta contra uneia din cele mai bune echipe din Europa. Ei ne-au surclasat", a rezumat ten Hag.
"Apoi, am făcut nişte schimbări, ne-am asumat nişte riscuri şi jucătorii au fost formidabili", în special Rashford, care a înscris în min. 112 şi care prin "rezistenţa" sa i-a "inspirat pe ceilalţi jucători", a mai spus ten Hag.
Manchester United s-a calificat în semifinalele Cupei Angliei la fotbal, după ce a reuşit să o învingă pe teren propriu, cu scorul de 4-3 după prelungiri, pe rivala FC Liverpool, duminică seara, la capătul unui meci spectaculos.
United a marcat golul victoriei în minutul 120+1, prin Amad Diallo, tânărul atacant ivorian introdus în joc de antrenorul Erik ten Hag în finalul reprizei secunde, după ce Liverpool a condus de două ori, cu 2-1 şi 3-2, gazdele reuşind să egaleze însă de fiecare dată.
Manchester United, ocupanta locului al şaselea în Premier League, a făcut astfel încă un pas spre finala Cupei Angliei, care oferă laureatei un bilet pentru competiţia Europa League.
Adversara sa din penultimul act al FA Cup va fi echipa de ligă secundă Coventry City, care a reuşit să învingă sâmbătă în deplasare, cu scorul de 3-2, formaţia de primă ligă Wolverhampton Wanderers.
Comentează