Zeci de manifestante au defilat sâmbătă pe străzile din Istanbul pentru a protesta faţă de violenţele comise asupra femeilor, în special cele soldate cu moartea victimelor, şi au denunţat eşecul guvernului de a stopa acest fenomen, relatează AFP potrivit Agerpres.
Manifestantele au mărşăluit prin cartierul Kadikoy, pe malul asiatic al metropolei, scandând sloganuri ca "Stop uciderii femeilor" sau "Nu staţi şi priviţi, faceţi ceva" şi amintind tragediile unor femei căzute recent victimă unor astfel de violenţe, între care cea a Eminei Bulut, care a stârnit indignare în Turcia.
Emine Bulut, în vârstă de 38 de ani, a fost ucisă în august de fostul ei soţ, care a înjunghiat-o în gât după o ceartă într-o cafenea din Kirikkale (centru), sub ochii fiicei lor de 10 ani.
O înregistrare video cu ultimele clipe ale victimei, în care aceasta strigă, cu mâinile strânse în jurul gâtului, "Nu vreau să mor", a generat vii emoţii în Turcia, numeroşi responsabili politici şi celebrităţi făcând apel la noi măsuri pentru combaterea violenţei asupra femeilor.
"Asasinarea Eminei Bulut a provocat consternare şi resentimente în societate. Ultimele ei cuvinte răsună în urechile tuturor femeilor: Nu vreau să mor", a declarat pentru AFP una dintre organizatoarele manifestaţiei, Gamze Ozturk.
"Tot mai multe femei sunt asasinate şi niciuna dintre ele nu vroia să moară", a adăugat aceasta.
În total, 284 de femei au fost ucise în Turcia în primele opt luni ale anului în curs, dintre care 40 doar în august, şi alte 440 în 2018, potrivit grupului pentru apărarea drepturilor femeilor "Vom pune capăt feminicidului".
Manifestaţie împotriva violenţelor asupra femeilor la Istanbul
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.045
Ultimă oră - Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
1.045

6
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
6

3.336
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
3.336

26
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
26

80
Iranul discută deja de retragerea ţării din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
80

22
Acordul Serbiei cu Rusia privind gazele a fost prelungit cu trei luni
22

2.465
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
2.465

21
Ploi torențiale și inundații în Afganistan - Sunt cel puțin 22 de morți
21

31
Parlamentul din Israel a adoptat bugetul anual - Netanyahu scapă de alegeri anticipate
31

6.447
NORAD a dat alarma la Mar-a-Lago - Avioanele F-16 au tras rachete de semnalizare
6.447

40
Kosovo aprobă trimiterea de trupe în Gaza în cadrul iniţiativei SUA
40

4.971
VIDEO Rafinăria din Haifa, lovită de rachete iraniene
4.971

115
Doi membri ai unui grup de opoziţie interzis au fost executaţi în Iran
115
















Comentează