DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Manuel Valls a DEMISIONAT: Și-a anunțat înscrierea în CURSA PREZIDENȚIALĂ/ VIDEO

twitter.com
Manuel Valls

Premierul socialist francez Manuel Valls şi-a anunţat luni candidatura la alegerile prezidenţiale din 2017 şi demisia sa din funcţia de premier, relatează AFP şi Reuters.

'Mă angajez pe această cale deoarece nu doresc ca Franţa să retrăiască traumatismul din 2002 cu o extremă dreaptă în al doilea tur', a declarat şeful guvernului, precizând că va demisiona marţi pentru a se consacra campaniei pentru alegerile primare socialiste din 22 şi 29 ianuarie, scrie agerpres.ro.

Citește și: ȘOC în box: Primul campion mondial din istoria României a fost ARESTAT în Italia

Potrivit unui sondaj publicat de Journal du dimanche, premierul francez este personalitatea preferată a simpatizanţilor de stânga pentru a deveni candidatul PS la prezidenţiale.

Alegerile primare organizate de PS urmează să aibă loc pe 22 şi 29 ianuarie. Pentru moment, numai un singur candidat, fostul ministru Arnaud Montebourg, şi-a depus candidatura. Un fost ministru, Benoît Hamon, este de asemenea candidat, şi alte personalităţi ar putea urma.

Citește și: INCREDIBIL Doi moldoveni au TRANSMIS, LIVE pe Facebook, când făceau DRAGOSTE / VIDEO

După încheierea alegerilor primare, drumul va fi plin de capcane pentru candidatul PS, care riscă să fie blocat între liderul stângii radicale Jean-Luc Mélenchon şi fostul ministru al economiei Emmanuel Macron (centru). Ambii au exclus participarea la alegerile primare.

În acest context al unei stângi fragmentate după un mandat al preşedintelui François Hollande marcat de o lipsă de popularitate record, sondajele îi dau pe candidatul dreptei François Fillon şi pe lidera extremei drepte Marine Le Pen calificaţi pentru un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din mai. Şi stânga eliminată, ca în 2002.

Citește și: Sub orice critică: În ce hal s-a dus Elena Udrea la Digi 24 / FOTO

Pentru moment, marile semne de întrebare se referă la posibila demisie a premierului Manuel Valls şi a succesorului său la Matignon.

Valls încearcă de mai mulţi ani să reformeze stânga franceză, dar personalitatea sa autoritară, discursul său pro-antreprenoriat şi faptul că este un laic strict crispează tabăra socialistă, scrie AFP.

Citește și: Charlie Sheen anunță că s-a vindecat de HIV cu un tratament revoluționar

Născut în Spania şi naturalizat în Franţa la 20 de ani, fan al FC Barcelona, Valls pare să se pregătească de mai multe săptămâni pentru a intra în arena prezidenţială. După ce preşedintele Francois Hollande şi-a anunţat retragerea din cursă joi seara, Valls are cale liberă să se prezinte în ianuarie la alegerile primare ale socialiştilor.

Cunoscut pentru că sfidează tabuurile - în 2007 voia să schimbe numele Partidului Socialist pe care îl considera depăşit - Valls, 54 de ani, şi-a moderat discursul pentru a-şi lărgi electoratul.

Citește și: Tradiții de Moș Nicolae din întreaga lume. Cum sărbătoresc copiii în alte țări

El, cel care descria două stângi politice ireconciliabile în Franţa, lansa şi un "iubesc antreprenoriatul" în faţa patronatelor şi apăra interdicţia burkini-ului de către primarii de dreapta, acum face apel ca socialiştii să se unească înainte de scrutinul din 2017.

Dacă decide să se lanseze în cursa electorală, el va trebui să treacă de primarele socialiste prevăzute pentru 22 şi 29 ianuarie, fără să aibă certitudinea că va câştiga, deşi ar porni ca favorit.

Citește și: Celebrul preot Necula s-a sucit după ce a transmis un mesaj electoral pentru PNL / VIDEO

Acum cinci ani, la alegerile primare ale stângii, el a afişat idei care se poziţionau prea la dreapta pentru gustul electoratului şi a fost eliminat în primul tur cu 5,63%.

De atunci, Valls a câştigat experienţă la guvernare şi o statură de om de stat, dar faptul că a recurs la arma constituţională pentru a impune reforme în ciuda opoziţiei Parlamentului i-a adus destul de mulţi oponenţi în cadrul partidului.

Citește și: Norvegia e DISPERATĂ! Mesaj pentru Donald Trump: „Rusia își intensifică activitatea militară!”

În 2012 el s-a alăturat candidatului Francois Hollande şi i-a fost un activ purtător de cuvânt în timpul campaniei, ceea ce i-a adus şi portofoliul de ministru de Interne. În această calitate, el şi-a cizelat stilul marţial şi a câştigat popularitate, deşi uneori mai mult în rândul electoratului de dreapta decât al celui de stânga.

Autoritatea sa i-a deschis porţile Matignonului în 2014, unde l-a înlocuit discret pe Jean-Marc Ayrault după mai multe "frecuşuri" între miniştri. "Un şef trebuie să ştie să fie şef, deci eu sunt şef," a spus Valls ulterior.

Citește și: Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho au făcut primele declarații după ce au fost acuzați de evaziune fiscală

La sosirea sa, ecologiştii i-au întors spatele, denunţând printre altele propunerile sale cu privire la romi. Nu i-a păsat de nemulţumiri şi a aplicat strict linia social-liberală a preşedintelui Hollande, cu tot cu reducerea taxelor pentru antreprenori şi reforma dreptului muncii. Acest lucru a dus la pierderea mai multor susţinători.

În paralel, ministrul economiei Emmanuel Macron, 38 de ani, s-a instalat pe crenelul reformist în economie, înainte de a demisiona din guvern pentru a se lansa în aventura prezidenţială ca independent. În ceea ce priveşte chestiunile sociale, este mai plăcut decât Valls, pe care îl acuză de o laicitate răzbunătoare.

Citește și: ȘOC la PRO TV: Cine sunt concurenții rămași în luptă pentru marele trofeu la Vocea României

Premierul francez a fost unul dintre puţinii politicieni din tabăra sa care au votat interzicerea vălului islamic pe stradă. Se referă adesea la vălul islamic ca la un ordin "religios, sectar şi totalitar".

Născut la Barcelona la 13 august 1962, cu o mamă elveţiancă şi un tată catalan, Valls a intrat de foarte tânăr în politică.

Citește și: SCANDAL URIAȘ la Antena 1: Cine sunt concurenții care au ajuns în galele live la X Factor

După studiile de istorie, a devenit asistent parlamentar la 23 de ani, apoi a lucrat pentru premierul reformator Michel Rocard (1988-1991) şi pentru Lionel Jospin (1997-2001).

A fost ales în 2001 primar la Evry, un oraş de la sud de Paris, apoi a devenit deputat.

Citește și: Vindecarea prin sunete. Civilizațiile străvechi foloseau vibrațiile ca terapie. Sunetele magice ale preoților egipteni

Este tatăl a patru copii dintr-un prim mariaj şi este căsătorit cu violonista Anne Gravoin din 2010.

'Mă angajez pe această cale deoarece nu doresc ca Franţa să retrăiască traumatismul din 2002 cu o extremă dreaptă în al doilea tur', a declarat şeful guvernului, precizând că va demisiona marţi pentru a se consacra campaniei pentru alegerile primare socialiste din 22 şi 29 ianuarie.


Potrivit unui sondaj publicat de Journal du dimanche, premierul francez este personalitatea preferată a simpatizanţilor de stânga pentru a deveni candidatul PS la prezidenţiale. 

Alegerile primare organizate de PS urmează să aibă loc pe 22 şi 29 ianuarie. Pentru moment, numai un singur candidat, fostul ministru Arnaud Montebourg, şi-a depus candidatura. Un fost ministru, Benoît Hamon, este de asemenea candidat, şi alte personalităţi ar putea urma. 

După încheierea alegerilor primare, drumul va fi plin de capcane pentru candidatul PS, care riscă să fie blocat între liderul stângii radicale Jean-Luc Mélenchon şi fostul ministru al economiei Emmanuel Macron (centru). Ambii au exclus participarea la alegerile primare. 

În acest context al unei stângi fragmentate după un mandat al preşedintelui François Hollande marcat de o lipsă de popularitate record, sondajele îi dau pe candidatul dreptei François Fillon şi pe lidera extremei drepte Marine Le Pen calificaţi pentru un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din mai. Şi stânga eliminată, ca în 2002. 

Pentru moment, marile semne de întrebare se referă la posibila demisie a premierului Manuel Valls şi a succesorului său la Matignon. 

Valls încearcă de mai mulţi ani să reformeze stânga franceză, dar personalitatea sa autoritară, discursul său pro-antreprenoriat şi faptul că este un laic strict crispează tabăra socialistă, scrie AFP. 

Născut în Spania şi naturalizat în Franţa la 20 de ani, fan al FC Barcelona, Valls pare să se pregătească de mai multe săptămâni pentru a intra în arena prezidenţială. După ce preşedintele Francois Hollande şi-a anunţat retragerea din cursă joi seara, Valls are cale liberă să se prezinte în ianuarie la alegerile primare ale socialiştilor. 

Cunoscut pentru că sfidează tabuurile - în 2007 voia să schimbe numele Partidului Socialist pe care îl considera depăşit - Valls, 54 de ani, şi-a moderat discursul pentru a-şi lărgi electoratul. 

El, cel care descria două stângi politice ireconciliabile în Franţa, lansa şi un "iubesc antreprenoriatul" în faţa patronatelor şi apăra interdicţia burkini-ului de către primarii de dreapta, acum face apel ca socialiştii să se unească înainte de scrutinul din 2017. 

Dacă decide să se lanseze în cursa electorală, el va trebui să treacă de primarele socialiste prevăzute pentru 22 şi 29 ianuarie, fără să aibă certitudinea că va câştiga, deşi ar porni ca favorit. 

Acum cinci ani, la alegerile primare ale stângii, el a afişat idei care se poziţionau prea la dreapta pentru gustul electoratului şi a fost eliminat în primul tur cu 5,63%. 

De atunci, Valls a câştigat experienţă la guvernare şi o statură de om de stat, dar faptul că a recurs la arma constituţională pentru a impune reforme în ciuda opoziţiei Parlamentului i-a adus destul de mulţi oponenţi în cadrul partidului. 

În 2012 el s-a alăturat candidatului Francois Hollande şi i-a fost un activ purtător de cuvânt în timpul campaniei, ceea ce i-a adus şi portofoliul de ministru de Interne. În această calitate, el şi-a cizelat stilul marţial şi a câştigat popularitate, deşi uneori mai mult în rândul electoratului de dreapta decât al celui de stânga. 

Autoritatea sa i-a deschis porţile Matignonului în 2014, unde l-a înlocuit discret pe Jean-Marc Ayrault după mai multe "frecuşuri" între miniştri. "Un şef trebuie să ştie să fie şef, deci eu sunt şef," a spus Valls ulterior. 

La sosirea sa, ecologiştii i-au întors spatele, denunţând printre altele propunerile sale cu privire la romi. Nu i-a păsat de nemulţumiri şi a aplicat strict linia social-liberală a preşedintelui Hollande, cu tot cu reducerea taxelor pentru antreprenori şi reforma dreptului muncii. Acest lucru a dus la pierderea mai multor susţinători. 

În paralel, ministrul economiei Emmanuel Macron, 38 de ani, s-a instalat pe crenelul reformist în economie, înainte de a demisiona din guvern pentru a se lansa în aventura prezidenţială ca independent. În ceea ce priveşte chestiunile sociale, este mai plăcut decât Valls, pe care îl acuză de o laicitate răzbunătoare. 

Premierul francez a fost unul dintre puţinii politicieni din tabăra sa care au votat interzicerea vălului islamic pe stradă. Se referă adesea la vălul islamic ca la un ordin "religios, sectar şi totalitar". 

Născut la Barcelona la 13 august 1962, cu o mamă elveţiancă şi un tată catalan, Valls a intrat de foarte tânăr în politică. 

După studiile de istorie, a devenit asistent parlamentar la 23 de ani, apoi a lucrat pentru premierul reformator Michel Rocard (1988-1991) şi pentru Lionel Jospin (1997-2001). 

A fost ales în 2001 primar la Evry, un oraş de la sud de Paris, apoi a devenit deputat, relateaza agerpres

Este tatăl a patru copii dintr-un prim mariaj şi este căsătorit cu violonista Anne Gravoin din 2010.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.