Mara Mareș: Declarația ministrului Educației care a spus că 'a învățat să nu se urce cu un străin în mașină' e din ciclul 'avea fusta prea scurtă'

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 02-08-2019

Actualizat: 02-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: arh

Președintele TNL, Mara Mareș, susține că declarația Ecaterinei Andronescu în contextul discuției despre cazul Alexandra este absolut revoltătoare și inacceptabilă pentru un ministru al Educației.

''Declarația Ecaterinei Andronescu care a spus, în contextul discuției despre cazul Alexandra că “am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină” este absolut revoltătoare și inacceptabilă pentru un ministru al Educației. Această afirmație este similară cu declarații de tipul “avea fusta prea scurtă”, iar acest tip de mentalitate trebuie eliminat din societatea românească. Doamna Ecaterina Andronescu trebuie să demisioneze urgent din funcție pentru această afirmație rușinoasă pentru orice cetățean, dar mai ales pentru un ministru al Educației dintr-o țară europeană. Mă așteptam ca doamna Andronescu să recunoască public că elevii și tinerii fac autostopul în România din cauza PSD și a OUG 51/2019, emisă de guvernul Dăncilă, prin care transportul județean a fost scos din sfera serviciilor publice. Prin urmare, firmele de transport nu mai sunt obligate să deservească toate localitățile dintr-un județ și pot elimina cursele care nu le aduc profit, din mediul rural, astfel că elevi precum Alexandra sunt obligați să facă autostopul și să meargă “la ocazie”.

Citește și: SURSE - DIICOT a scos artileria grea la înaintare: doi dintre cei mai duri procurori se ocupă de ancheta de la Caracal

Mă așteptam ca doamna Andronescu să nu aibă liniște până nu rezolvă această problemă și să o convingă pe doamna Dăncilă să soluționeze situația transportului, prin abrogarea OUG nr. 51/2019. Este lamentabil că argumentul “sunt și eu mamă” este folosit în scop politicianist de membri ai guvernului PSD, în declarații publice, de PR, și nu pentru a-i motiva să pună în practică acțiuni concrete și să remedieze probleme pe care, așa cum dovedește și acest caz, chiar ei le-au creat.'', potrivit unui comunicat remis STIRIPESURSE.RO.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri