Marcel Ciolacu, întrebat dacă se teme că va fi mazilit de greii din PSD: Am văzut filmul ăsta de 4 ori/ Video

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-12-2023

Actualizat: 02-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidențiale, dar a spus că nu a avut nici măcar o oră liberă să se gândească la asta. Ciolacu a explicat că dacă ar candida și ar pierde nu va aștepta să fie mazilit de liderii PSD și va demisiona imediat.

”Foarte greu, când ai atâtea provocări. Suntem într-o dinamină foarte mare să închidem jaloanele cu PNRR, cu toate măsurile care trebuie luate. Am venit în această guvernare pentru investiții și reforme. E cam greu să stau să mă gândesc la asta, nu îmi aduc aminte să am o oră în care să mă uit la Netflix. Nu am avut timp să mă gândesc la asta, dar trebuie să am o discuție cu colegii mei.

Partidul este cu președintele, cât este este președinte. Am văzut, totuși, filmul ăsta de 4 ori.

Noi avem obiceiul de a ne mazili președinții, nu-i iertăm. De la Ceaușescu încoace la fel se întâmplă, este o măsură de auto protecție”, a spus Marcel Ciolacu, la Realitatea PLUS.

Ciolacu a explicat că PSD este favorit la toate alegerile din 2024, dar nu va putea câștiga cu adevărat decât dacă va obține peste 50%.

”Eu sunt ferm convins că PSD va fi pe primul loc la toate alegerile, dar este o mare diferență între a fi pe primul loc și a câștiga alegerile. A câștiga alegerile înseamnă să ai cu 5 în față”, a mai spus Ciolacu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri