Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Veteranilor: Îi onorăm pe militarii care au contribuit la menținerea păcii

ciolacu Guvern 1

Premierul Ciolacu afirmă, în mesajul transmis de Ziua Veteranilor, dedicată militarilor din teatrele de operaţii, că această zi şi semnificaţia ei ne fac să ne readucem aminte cât de importantă este pacea şi să apreciem cu sinceritate că e pace în ţara noastră, un dar nepreţuit, câştigat pentru prezent prin spiritul eroic şi sacrificiul militarilor pe care îi cinstim acum şi cărora le rămânem datori pentru totdeauna cu păstrarea memoriei lor. ”Pentru că suntem şi cetăţeni ai lumii, sper să se încheie curând şi cu bine conflictele actuale de pe mapamond, încât cu toţii să ne putem dedica oamenilor, valorilor şi lucrurilor pe care le iubim şi în numele cărora luptăm, când spunem că luptăm pentru patrie”, declară el.

 

Prezentăm integral mesajul transmis de şeful Executivului de Ziua Veteranilor, dedicată militarilor din teatrele de operaţii:

”România îi onorează astăzi pe militarii săi care, alături de camarazi din alte state aliate şi prietene, au mers să pună umărul la menţinerea păcii, combaterea terorismului şi sprijinirea populaţiei în cele mai afectate zone de conflict din lume ale ultimelor decenii, precum Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, dar şi în multe altele.

Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă simbolic pentru a fi dedicată militarilor noştri din teatre de operaţii, în semn de contopire a iubirii de pace cu sacrificiul prin care de multe ori este plătită pacea. Pe 11 noiembrie 1918, Ziua Armistiţiului, se punea capăt oficial Primului Război Mondial şi pe 11 noiembrie 2003 cădea la datorie eroul bihorean Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român care şi-a pierdut viaţa în teatrul de operaţii din Afganistan, ridicat post-mortem la gradul de sublocotenent şi decorat cu Virtutea Militară.

Gândurile noastre se îndreaptă, în aceste momente, în primul rând spre cei care s-au jertfit în astfel de misiuni, slujind interesele României ca stat membru al ONU, NATO şi UE implicat în menţinerea păcii, securităţii şi stabilităţii internaţionale, dar în acelaşi timp redând speranţa civililor fără apărare prinşi în confruntări. Eroismul şi omenia dumneavoastră nu vor fi uitate, dragii noştri!

Îmi exprim respectul deosebit pentru militarii noştri răniţi în teatrele de operaţii, cărora le purtăm toată recunoştinţa pe care o merită şi pentru care statul a luat măsuri să li se acorde sprijinul de care au nevoie, chiar dacă acesta nu va putea recompensa spiritul lor de sacrificiu şi suferinţele prin care au trecut.

Şi îi salut călduros pe veteranii care s-au întors cu bine din misiunile externe la care au participat, sper să dea mai departe experienţa pe care au câştigat-o şi să le transmită copiilor şi nepoţilor povestea încercărilor cărora le-au ţinut piept, pentru ca ei să se bucure de o Românie sigură, cu prestigiu internaţional şi încredere deplină ca aliat.

Nu în ultimul rând, familiilor militarilor români cărora le este dedicată această zi le transmit toate urările de bine şi recunoştinţa că din mijlocul lor, graţie lor, România are mai departe patrioţi şi eroi, ale căror nume le va evoca mereu cu mândrie!

Această zi şi semnificaţia ei ne fac să ne readucem aminte cât de importantă este pacea şi să apreciem cu sinceritate că e pace în ţara noastră, un dar nepreţuit, câştigat pentru prezent prin spiritul eroic şi sacrificiul militarilor pe care îi cinstim acum şi cărora le rămânem datori pentru totdeauna cu păstrarea memoriei lor.

Pentru că suntem şi cetăţeni ai lumii, sper să se încheie curând şi cu bine conflictele actuale de pe mapamond, încât cu toţii să ne putem dedica oamenilor, valorilor şi lucrurilor pe care le iubim şi în numele cărora luptăm, când spunem că luptăm pentru patrie.

Memorie eternă militarilor români care şi-au dat viaţa pentru a fi pace în lume!

Multă sănătate şi viaţă lungă veteranilor care s-au întors cu bine din teatrele de operaţii!

Respect şi preţuire pentru familiile dumneavoastră, dragi eroi şi patrioţi români!”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.