Marcel Ciolacu NU exclude discuții cu PNL pentru formarea unei majorități: 'În momentul în care vom avea un premier desemnat, vom vedea ce decizii vom lua'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 21-10-2021

Actualizat: 21-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat joi, după consultările de la Cotroceni, că între PSD și PNL nu a existat până în acest moment un dialog, însă nu a exclus că vor exista discuții după ce Klaus Iohannis va desemna un nou premier.

„Cred că ați început cu un neadevăr, faptul că PSD are opțiuni. Eu cred că PSD nu are opțiuni, fiindcă PNL are o decizie că nu discută cu PSD. Nu cred că liderii PNL încalcă statutul... (...) Nu există acest dialog până în acest moment privind formarea unei majorități. Conform Constituției, PSD a câștigat alegerile și atunci PSD nu poate face parte dintr-un guvern fără să aibă primul ministru desemnat din partea PSD. (...) În acest moment nu avem un candidat de prim ministru desemnat. În momentul în care vom avea un prim ministru desemnat, conform spuselor de ieri din Parlament, vom avea un dialog pentru formarea unei majorități și vom vedea ce decizii vom lua. (...) Cel mai stabil partid din România și cel mai responsabil este în continuare PSD. Dacă există opinii în interiorul partidului, mă mândresc cu acest lucru”, a spus Ciolacu, după consultările de la Cotroceni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri