Marcel Ciolacu vede partea bună în desemnarea lui Cioloș: 'Reprezintă primul pas spre anticipate'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 11-10-2021

Actualizat: 11-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Desemnarea lui Cioloș reprezintă primul pas spre anticipate, afirmă liderul social-democraților, Marcel Ciolacu. El precizează că „PSD nu va vota niciodată un nou Guvern zero”.

„Desemnarea lui Cioloș reprezintă primul pas spre anticipate! Am dat jos Guvernul Cîțu cu o moțiune de cenzură în care am criticat și prestația miniștrilor USR. PNL și USR au distrus cot la cot România timp de un an de zile. Toată România știe acest lucru”, scrie pe Fcebook Marcel Ciolacu.

El precizează că „ PSD nu va vota niciodată un nou Guvern zero”.

„Să se voteze partenerii alianței pierzătorilor între ei! Altfel, este clar că în actuala conjunctură nu se poate forma o majoritate stabilă care să guverneze eficient România”, conchide Ciolacu.

PNL va discuta cu Dacian Cioloș, după ce acesta va găsi soluția unei majorități împreună cu aliații săi de la moțiunea de cenzură, PSD și AUR, a afirmat liderul PNL, Florin Cîțu.

Klaus Iohannis a anunțat, după consultările cu liderii partidelor parlamentare, că l-a desemnat pe Dacian Cioloș să formeze un nou guvern.

„Formațiunile politice au venit cu diferite abordări, cu diferite propuneri, așa cum reprezentanții acestor formațiuni le-au prezentat și opiniei publice. Din toate aceste propuneri, eu am reținut una, pe care o voi și pune în practică, și anume am decis să desemnez pentru poziția de candidat la funcția de Prim-ministru pe domnul Dacian Cioloș”, a spus Klaus Iohannis după consultările de la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor parlamentare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri