DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Marcel Ciolacu, vești pentru români, după ce mai multe legi au fost adoptate: amânarea plăţii ratelor la bănci, a utilităţilor şi a virării CAS pentru firme

ziare.com
Marcel Ciolacu

Camera Deputaţilor a adoptat, vineri, mai multe proiecte de lege în contextul problemelor create de pandemia de coronavirus, a anunţat preşedintele acestui for, Marcel Ciolacu, acte normative care se referă, printre altele, la amânarea plăţii ratelor la bănci, a utilităţilor şi a virării CAS pentru firme sau la şomajul tehnic, el solicitând liberalilor să nu blocheze astfel de măsuri iniţiate de social-democraţi, anunță AGERPRES.

"Astăzi, în Camera Deputaţilor, am adoptat mai multe legi iniţiate de PSD. Pe scurt, ce câştigă românii, ce câştigă firmele româneşti. Plata ratelor la bănci se amână la cerere, până la sfârşitul anului. Am eliminat dobânda la dobândă şi penalităţile pe care le-a propus PNL. Vor beneficia atât persoanele fizice, cât şi IMM-urile, PFA-urile, asociaţiile sau fundaţiile care au fost afectate de această criză. Foarte important - nu trebuie să bată drumul nimeni până la bancă. Este suficientă trimiterea unei solicitări prin email sau prin poşta normală. Plata utilităţilor a fost amânată pentru 3 luni. Cetăţenii şi firmele care au fost afectate de criză pot cere să nu plătească următoarele servicii: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice şi de internet, cablu tv. Tot pentru companii am stabilit şi un mecanism prin care pot face cerere de amânare a virării CAS şi a contribuţiilor asiguratorii pentru muncă pentru o perioadă de trei luni. Singura condiţie pentru a beneficia de această măsură este ca firmele să nu concedieze niciunul dintre angajaţi pentru o perioadă de cel puţin un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi", a spus Ciolacu într-un mesaj video difuzat pe Facebook.

Citește și: Ministru Muncii, Nelu Tătaru: Există în stoc un număr de teste suficient

El a adăugat că a fost adoptată şi legea privind şomajul tehnic.

"Salariaţii trimişi în şomaj tehnic pot beneficia de o indemnizaţie în cuantum de maxim 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. Acest cuantum nu poate depăşi 75% din câştigul salarial mediu brut pe ţară. Fără birocraţii şi drumuri inutile. Angajatorul poate depune electronic cererea pentru acordarea indemnizaţiilor", a menţionat acesta.

Potrivit acestuia, toate partidele parlamentare, cu excepţia PNL, au înţeles "că nu mai e timp de jocuri politice" şi au decis "să acţioneze împreună în sprijinul românilor şi al firmelor româneşti".

Citește și: Klaus Iohannis, declarații de ultimă oră: E o etapă pe care am reușit să o întârziem cât mai mult posibil

"În final, îi avertizez pe cei de la PNL: sper să le dea Dumnezeu gândul cel bun şi să nu blocheze aceste măsuri de care românii au nevoie. Cetăţenii şi firmele trebuie ajutate acum, când au nevoie. Nu uitaţi pentru cine guvernaţi", a încheiat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.