Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marcel Vela devine al doilea om în stat, după declanșarea stării de urgență

Marcel Vela

În situația declarării stării de urgență, ministrul de Interne, Marcel Vela, care conduce DSU, va putea emite ordine cu valoare de lege, a explicat vicepremierul Raluca Turcan, potrivit Mediafax. Astfel, se vor facilita procedurile de achiziție și aprovizionare pentru combaterea coronavirusului.

„Departamentul pentru Situații de Urgență, care este coordonat de ministrul de Interne, capătă puteri speciale, pentru ca ordinele pe care ei le emit să aibă valoare de greutate de lege. Asta înseamnă că flexibilizează intervenția instituțiilor statului, flexibilizează tot ceea ce înseamnă procese, achiziție de aprovizionare și practic îți gestionează mai bine tot ceea ce înseamnă coordonare pe partea de prevenție și de diminuare a unui dezastru, infecției de coronavirus. Ăsta e procedeul, că devine al doilea om, Departamentul pentru Situații de Urgență este condus de ministrul de Interne, însă este coordonat de prim-ministru”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

Potrivit OUG 1/1999, în cazul instituirii stării de urgență, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine Ministerului Administrației și Internelor.

O altă prevedere arată că, pe durata stării de urgență, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.

Klaus Iohannis a decretat stare de urgență în România, începând de luni, în contextul coronavirusului. Numărul cazurilor cu noul virus Covid-19 în țară a trecut de 130. Parlamentul va trebui să se întrunească în termen de cinci zile pentru a aproba solicitarea președintelui, urmând ca aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial.

Vezi si: Șeful spitalului central din Wuhan rupe tăcerea: 'Mi s-a cerut să nu spun nimănui, nici măcar soţului meu' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.