Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mare Nostrum a anunţat găsirea unui delfin din Marea Neagră pe un mal al Dunării, la Cernavodă: Mamiferul ar fi fost prins într-o plasă pescărească

DW
delfini morți

ONG-ul Mare Nostrum a anunţat găsirea unui delfin din Marea Neagră pe un mal al Dunării, la Cernavodă, specialiştii susţinând că mamiferul ar fi fost prins într-o plasă pescărească, unde a şi murit, iar aceasta ar fi putut fi prinsă de o barjă sau de un vapor, potrivit news.ro.

ONG-ul Mare Nostrum a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că în 10 mai a fost anunţat de un caz de delfin eşuat, la Cernavodă.

"În atâţia ani de când ne deplasăm la cazuri de delfini şi marsuini eşuaţi, nu am întâlnit ceva similar. Locaţia este una cât se poate de ciudată şi atipică pentru un caz de eşuare, pe un mal al Dunării, atât de departe faţă de mare. Am intrebat mai multe surse, iar informaţia ni s-a confirmat. Apoi am început să desluşim misterul”, a afirmat Marian Paiu, coordonator Departament Conservarea Biodiversităţii la ONG-ul Mare Nostrum.

Specialiştii Mare Nostrum au găsit mai multe ipoteze pentru modul în care delfinul a ajuns din Marea Neagră pe un mal al Dunării, tocmai la Cernavodă.

Citește și: Sunt anunțate noi măsuri! Ce vor trebui să facă pasagerii în avion

"Una dintre ipoteze este ca acesta să fi ajuns pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, o ipoteză puţin plauzibilă, deoarece delfinul ar fi trebuit să treacă prin două ecluze până la Cernavodă, lucru aproape imposibil. Dat fiind stadiul avansat de putrefacţie, precum şi perioada scurtă de timp de când a ajuns la mal au dus la excluderea posibilităţii ca acesta să fi ajuns în viaţă, autonom, până acolo”, a precizat Mare Nostrum.

A doua variantă luată în calcul de specialişti este ca delfinul să fi fost prins într-o plasă pescărească, unde a şi murit.

"Plasa ar fi putut să fie prinsă de un vapor sau o barjă şi dusă până la Cernavodă, unde s-a desprins, iar delfinul a eşuat pe mal. Această variantă a fost confirmată astăzi, cu ajutorul partenerilor de la Poliţia de Frontieră de pe sectorul Cernavodă din cadrul Gărzii de Coastă, care ne-au sprijinit cu detalii despre caz şi cu o serie de imagini clare. Suntem siguri că afalinul a ajuns la Cernavodă prin intermediul canalului, adus odată cu un convoi de barje, prins între acestea”, a menţionat sursa citată.

ONG-ul Mare Nostrum a precizat că delfinul ar fi fost deja mort în momentul când a fost prins între barje. În acest caz au fost anuntaţi reprezentanţii Primăriei Cernavodă şi cei ai Administraţiei Nationale Apele Române pentru preluarea şi incinerarea delfinului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.