Marea Britanie va trimite Ucrainei noi piese de artilerie şi peste 1.600 de arme antitanc, a anunţat joi secretarul britanic al apărării Ben Wallace, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Anunţul vine după ce săptămâna trecută premierul britanic Boris Johnson a promis un nou sprijin militar pentru Ucraina în valoare de 1 miliard de lire sterline (1,2 miliarde de dolari), totalul ajutorului oferit de Regatul Unit de la începutul războiului ajungând la 2,3 miliarde de lire.
"Împreună cu partenerii noştri internaţionali vom asigura că Ucraina dispune de instrumentele necesare pentru a-şi apăra ţara de invazia ilegală a lui Putin", a scris Wallace într-un comunicat.
Ministrul britanic a mai menţionat că Marea Britanie va livra de asemenea sisteme de radar anti-baterie, sute de drone şi peste 50.000 de cartuşe de muniţie.
Marea Britanie a furnizat până acum Ucrainei o întreagă serie de echipamente militare, între care aproape 7.000 de arme antitanc, sute de rachete şi vehicule de luptă blindate, şi de asemenea se ocupă de instruirea militarilor ucraineni, aminteşte Reuters.
Marea Britanie continuă să înarmeze Kievul: 'Ne vom asigura că Ucraina dispune de instrumentele necesare pentru a-şi apăra ţara de invazia ilegală a lui Putin'
București
12°C
Articole Similare

7
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către lună la peste jumătate de secol de la misiune apolo
7

1.819
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
1.819

101
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
101

38
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
38

1.375
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.375

66
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
66

2.639
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
2.639

88
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
88

4.467
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
4.467

3.494
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.494

261
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
261

74
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
74

80
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
80
















Comentează