Marele Premiu de F1 al Canadei ar putea figura în calendarul sezonului 2020

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-06-2020

Actualizat: 24-06-2020

O publicaţie canadiană, Pole Position, anunţă revenirea cursei de pe circuitul Gilles Villeneuve din Montreal în calendarul sezonului 2020 al Campionatului Mondial de Formula 1, informează lequipe.fr, potrivit news.ro.

Sursa citează precizează că evenimentul va avea loc la 11 octombrie şi susţine că grand prix-ul de pe Insula Notre-Dame s-ar putea desfăşura cu spectatori. Nu ar fi o premieră organizarea unei curse toamna în Canada. În 1978, la prima sa ediţie la Montreal, grand prix-ul canadian a avut loc la 8 octombrie.

Citește și: Mita cerută de directorul Unifarm unei societăți pentru achiziția de măști și combinezoane a fost de 760.000 de euro - Ionel și-ar fi pus un subaltern să mintă

În acest an, MP al Canadei era programat la 14 iunie, dar a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus, la fel ca multe alte curse.

Administratorii drepturilor comerciale ale Formulei 1 au dat publicităţii deocamdată un calendar cu opt curse, toate europene, sezonul urmând a începe la 5 iulie în Austria.

Pentru restul lumii, se mai discută organizarea de mari premii la Shanghai, în Bahrain, în Rusia şi la Abu Dhabi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri