María Corina Machado a rămas fără cuvinte când a aflat că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace 2025, potrivit CNN.
Kristian Berg Harpviken, directorul Institutului Nobel din Norvegia, a sunat-o pe lidera opoziției venezuelene cu doar câteva momente înainte ca anunțul să fie făcut public la nivel mondial.
Într-o înregistrare a conversației, distribuită de Premiul Nobel pe X, Machado se aude emoționată și sceptică în legătură cu vocea de la celălalt capăt al firului. „Doamne Dumnezeule,” repetă ea. „Nu am cuvinte,” adaugă.
După ce și-a revenit, Machado și-a exprimat recunoștința și a subliniat că această victorie aparține mișcării sale, nu doar ei personal.
„Sper să înțelegeți că aceasta este o mișcare, este realizarea întregii societăți. Eu sunt doar o persoană. Cu siguranță nu merit acest premiu,” a spus Machado.
Harpviken a confirmat rapid că atât ea, cât și mișcarea merită această distincție, înainte să citească un fragment din discursul care a fost rostit în timpul anunțului oficial. Răspunzând la laude, Machado a spus: „Sunt onorată… și foarte recunoscătoare.”
Vorbind despre campania în curs pentru un sistem liber și corect în Venezuela, ea a afirmat: „Nu am ajuns încă acolo. Muncim foarte mult pentru a-l realiza, dar sunt sigură că vom reuși, iar aceasta este cu siguranță cea mai mare recunoaștere pentru poporul nostru, care cu siguranță o merită.”
SUA, reacție dură după acordarea Premiului Nobel pentru Pace: 'Nu va exista niciodată cineva ca Trump'
Casa Albă a criticat vineri decizia Comitetului Nobel de a acorda premiul pentru pace şefei opoziţiei din Venezuela, Maria Corina Machado, şi nu preşedintelui american Donald Trump, scrie news.ro.
„Preşedintele Trump va continua să încheie acorduri de pace, să pună capăt războaielor şi să salveze vieţi. Are o inimă umanitară şi nu va exista niciodată cineva ca el, care să poată muta munţii cu forţa voinţei sale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Steven Cheung, într-o postare pe X.
„Comitetul Nobel a dovedit că pune politica înaintea păcii”, a adăugat el.
Cine este Maria Corina Machado
María Corina Machado este o politiciană venezueleană proeminentă, inginer industrial și lider al opoziției. Ea este coordonatoarea națională a partidului politic liberal Vente Venezuela, fondat în 2013 și principal oponent politic al lui Nicolas Maduro, cel care i-a interzis să mai părăsească Venezuela.
Comentează