Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marian Neacșu: 'Avem cea mai bună listă de candidaţi eligibili'

marian neacsu

Coordonatorul campaniei electorale a Pro România pentru alegerile europarlamentare, Marian Neacşu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă organizată la Vaslui, că partidul său are cea mai bună listă de candidaţi pentru scrutinul din 26 mai, potrivit agerpres.ro.

"În opinia mea şi cred că nu e numai opinia mea, avem cea mai bună listă de candidaţi eligibili. Cei mai buni primii zece candidaţi ai noştri sunt mai buni decât orice alţi primii zece candidaţi ai oricărui alt partid, pentru că şi noi reprezentăm nu un alt PSD, ci un partid de stânga modern, serios, progresist, care respectă valorile europene şi mai ales valorile româneşti, că nu întâmplător se cheamă Pro România", a menţionat Marian Neacşu.

Citește și: Vești bune! Mii de angajați vor avea parte de încă o zi liberă- Când se va întâmpla asta

El a afirmat că Pro România este într-o perioadă de construcţie şi de organizare, în care liderii săi vor fi prezenţi foarte mult în rândul alegătorilor din toate judeţele ţării, declarându-se convins de faptul că partidul are un proiect politic care se va bucura de succes.

Neacşu a subliniat că un partid nou se construieşte în 2 - 3 ani, "în condiţii de linişte" şi că misiunea celor care au pornit acest nou proiect este cu atât mai dificilă cu cât în perioada următoare vor fi alegerile europarlamentare, prezidenţiale locale şi generale.

Citește și: Toți românii sunt vizați! Prețul gazului va fi modificat- Decizia luată de Guvern

Coordonatorul campaniei electorale a Pro România a precizat că la ora actuală partidul are structuri în toate judeţele ţării şi intenţionează să înfiinţeze organizaţii şi în interiorul judeţelor, în fiecare localitate în parte.

Marian Neacşu a anunţat că odată cu el ar fi trebuit să fie prezent la Vaslui şi fostul premier Mihai Tudose, dar acesta este spitalizat în urma recentului infarct de care a suferit.

Citește și: Cristina Țopescu se implică în scandalul momentului! Reacția acesteia după ieșirea lui Chirilă:’Suntem oameni, nu sfinţi’

"Din fericire, este bine acum. Am vorbit cu el chiar în drum spre Vaslui. O să mai rămână sub supraveghere încă o zi sau două după care îi vor da drumul, şi la cum îl cunosc eu, de luni va fi la treabă", a spus Neacşu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.