Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat luni că, în acest moment, nu îl interesează numele lui Mircea Geoană, susţinând că le-a transmis mai multor persoane că nu vrea să le vadă.
Marian Vanghelie s-a prezentat luni la Tribunalul Bucureşti, unde are loc un nou termen al procesului în care este judecat pentru corupţie.
La intrare în sediul tribunalului, Vanghelie a fost întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că Mircea Geoană a predat la DNA ceasurile pe care el i le-a făcut cadou.
"În acest moment, pentru mine, nu mă interesează domnul Geoană deloc. Pe cuvânt. Nu mă interesează. Am voie să nu mă intereseze?", a spus Vanghelie.
Întrebat dacă se mai gândeşte să se întoarcă la primărie, Vanghelie a răspuns: "Vedem ce zic oamenii. Puterea care mi-a trebuit acolo a venit de la 500 de scrisori, mesajele care veneau acasă. Rămâne de văzut în timp. În proporţie de 90%, începeau aşa, inclusiv mesajele pe telefon, cele vreo 2.000 pe care le-am primit în două zile: 'm-am rugat la biserică pentru dumneavoastră. Vreau să vă mulţumesc pentru ce aţi făcut'. Efectiv am rămas uimit. Toată lumea spunea că s-a dus să se roage la biserică pentru mine. (...) Să vă uitaţi la mine când intru pe uşă aici, că stau drept. Chiar dacă au crezut unii că mă obosesc. Stau drept. Nu ştiu câţi pot din România, care au fost pe acolo, să stea drepţi".
Marian Vanghelie a mai spus că a fost sunat de mai multe persoane importante, însă le-a transmis că nu vrea să le vadă.
"Am vorbit cu ei la telefon, nu vă dau nume, şi le-am spus în felul următor: 'bă, vă mulţumesc că m-aţi sunat, dar nu vreau să vă văd'. Pentru mine sunt mai importante cele 500 de scrisori decât aşa-zisele nume mari sau persoane care au funcţii", a mai spus Vanghelie.
Pe 10 iulie, Marian Vanghelie a fost eliberat din arest preventiv, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, şi omul de afaceri Marin Dumitru.
Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări).
Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).
Marian Vanghelie: 'Nu mă interesează domnul Geoană'
București
15°C
Articole Similare

600
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
600

1.280
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.280

3.053
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
3.053

3.249
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
3.249

1.812
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
1.812

5.182
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
5.182

3.993
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
3.993

81
Mihai Fifor (PSD): Premierul Bolojan recidivează grav aprobând Memorandumul privind Acordul Mercosur.Este momentul ca premierul-kamikaze să plece acasă
81

4.315
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
4.315

1.652
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
1.652

5.693
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
5.693

4.067
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
4.067

1.616
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.616
















Comentează