Fostul mare atacant al naţionalei României, Ciprian Marica, şi-a configurat un plan prin care totul să meargă uns la trupa din eşalonul secund, astfel încât, în cel mai scurt timp, constănţenii să ţintească spre Liga 1 Betano.
Iar Marica are în minte câţiva oameni pe care-i apreciază şi despre care crede că şi-ar putea valorifica la echipa sa toată experienţa vastă acumulată în fotbal.
Din informaţiile ProSport, unul dintre aceştia este fostul manager general de la Dinamo (loc 10 în Liga 1 Betano), Ionel Dănciulescu (42 de ani), cel care şi-a legat soarta în ultimul deceniu de fosta grupare a lui Nicolae Badea, actuala trupă aflată în proprietatea lui Ionuţ Negoiţă. Plecat din Ştefan cel Mare după ce a simţit că, de multe ori, e ignorat de colaboratorii săi, olteanul rămas analist la Digisport are la uşă mai multe oferte, dar varianta avansată de Marica o analizează cu atenţie.
"I-am propus lui Dănciulescu să vină la Farul. Pentru că nu am definitivat organigrama, nu ştiu să vă spun acum titulatura exactă a funcţiei, manager sau director, dar ar urma să se ocupe de ce ştie el mai bine şi ce a făcut şi până acum: să fie lângă echipă şi să se ocupe de ea. Aştept un răspuns de la Danciu", a declarat Ciprian Marica pentru ProSport.
Sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 12:00, echipa de pe Litoral va juca în deplasare, cu ASU Politehnica Timişoara, într-un meci din cadrul etapei a 10-a a Ligii a II-a. SSC Farul se află pe locul 14 din 20 de formaţii, cu 9 puncte după nouă etape desfăşurate. Trupa dobrogeană e pregătită de antrenorul Petre Grigoraş. La Timişoara va fi al treilea meci pentru fostul atacant, Grigoraş înlocuindu-l pe Ion Barbu.































Comentează