Preşedintele PSD Iaşi şi al Consiliului Judeţean, Maricel Popa, candidat la un nou mandat, a declarat, duminică seara, după închiderea urnelor de vot, că aşteaptă numărătoarea finală pentru a afla rezultatele alegerilor locale, menţionând că prezenţa scăzută la vot ar trebui să dea de gândit întregii clase politice.
Liderul social-democraţilor ieşeni, candidat la un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, nu a dorit să comenteze posibilele rezultate, motivând că aşteaptă numărătoarea finală a voturilor, potrivit agerpres.ro.
Citește și: Exit-poll CURS-Avangarde: Gabriela Firea a câştigat într-un singur sector din Bucureşti
"Aşteptăm numărătoarea finală a voturilor. La Iaşi nu s-a făcut niciun exit poll. La ora actuală e o diferenţă între rural şi urban. Sperăm că faptele au contat mai mult. A fost o prezentare de proiecte, de analiză. Trebuie să dea de gândit întregii clase politice prezenţa mult mai slabă la vot. Clasa politică trebuie să analizeze tot ce se poate analiza. Am încredere în social-democraţie, în fapte, proiecte", a spus Maricel Popa.
Comentează