Spitalul Regional de Urgenţă de la Iaşi va fi cu 170 de milioane de euro mai scump decât cel de la Cluj, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul Marius Bodea, scrie agerpres.ro.
citește și: Detalii neștiute scoase la suprafață: Avere uriașă pentru noua șefă CSM!
Marius Bodea, care este şi, preşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Iaşi, susţine că lipsa utilităţilor şi a căilor de acces va face ca Spitalul Regional de Urgenţă din judeţul său să coste mai mult decât cel de la Cluj.
Conform declaraţiilor liberalului, Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea o capacitate de cazare de 910 paturi, spre deosebire de spitalul de la Iaşi care va avea doar 850. Bodea a spus totodată că la Cluj investiţia pentru SRU este de 377 de milioane de euro.
"În zona Moara de Vânt sunt interese imobiliare certe din partea apropiaţilor primarului, iar asta ne costă în plus aproximativ 170 de milioane de euro, din care aproape 70 de milioane de euro este nota de plată ce trebuie să o suporte doar ieşenii. Mihai Chirica şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, au decis peste orice logică şi expertiză să amplaseze spitalul în cel mai nepotrivit loc. În condiţiile în care Ministerul Sănătăţii este calic, guvernul PSD-ALDE este calic şi pe deasupra certat cu Comisia Europeană, această notă de plată va fi plătită de ieşeni", a declarat deputatul Marius Bodea.
El a mai spus că investiţia de la Iaşi este de 470 de milioane de euro, la care se adaugă alţi 70 de milioane de euro pentru utilităţi şi căi de acces.
"La Iaşi avem doar un teren fără utilităţi, fără căi de acces, fără nimic. Şi terenul este foarte problematic, fiind un versant nestabilizat, iar acest lucru va antrena costuri suplimentare pentru săpături, stabilizări şi fundaţii speciale pentru întreaga infrastructură de spital. (...) Putem evita această uriaşă notă de plată a incompetenţei. Mutarea amplasamentului este încă posibilă, cu atât mai mult cu cât incompetenţii de la PSD vor să ducă finanţarea pentru exerciţiul financiar viitor", a declarat Marius Bodea.
Potrivit planului de fezabilitate, Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi va avea 850 de paturi - din care 776 vor fi pentru îngrijire medicală internă acută, iar alte 74 pentru îngrijirea critică, 2.923 de angajaţi, numărul anual de pacienţi fiind estimat la 100.000. De asemenea, SRU va deţine toate specialităţile unui spital de urgenţă şi va fi dotat cu tehnologie de ultimă generaţie. Potrivit aceleiaşi surse, noua unitate va fi un spital competitiv, comparabil cu orice spital din lume, din ţări precum SUA, Turcia sau Austria.
SRU va avea o suprafaţă totală de până la 140.000 de metri pătraţi, iar holul central, care va avea o lungime de aproximativ 300 de metri, va despărţi diferite pavilioane şi specialităţi medicale absolut necesare pentru buna funcţionare a acestui spital. Unitatea va fi dotată cu două heliporturi şi va avea întreaga aparatură necesară funcţionării în condiţii critice.