Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marius Croitoru, înaintea meciului cu Shkendija: Am exersat şi penaltiurile

fcbotosani.ro
Marius Croitoru

Antrenorul FC Botoşani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, că nu îl dezavantajează statutul de favorită al echipei lui în meciul cu Shkendija, din turul al doilea preliminar al Ligii Europa, dar a precizat că este pregătit şi pentru o întâlnire echilibrată, de 120 de minute şi lovituri de departajare, potrivit news.ro.

"Suntem în faţa unui moment istoric pentru echipa noastră şi jucătorii se vor ridica la acest nivel. Ne dorim ca la ora jocului să fim în cea mai bună formă, în primul rând mental, că fizic nu avem niciun fel de problemă.

Nu aş vrea să repetăm ceea ce s-a întâmplat la Dinamo şi sunt ferm convins că dacă nu facem acest lucru avem şanse mari să ne calificăm. Nu ne dezavantajează statutul de favoriţi, numai că trebuie să fim realişti, suntem favoriţi numai din simplu fapt că noi suntem din România, iar ei din Macedonia.

Citește și: Dorel Căprar, pretinsul 'PROPRIETAR' al posturilor publice vacante din județ, aspiră la fotoliul primăriei Arad - Lista completă a candidaților pentru arădeni

Dacă punem în balanţă ceea ce au realizat ei în ultimii ani din punct de vedere al performanţelor, campioni în ultimii trei ani sau patru ani, din 2013 nu au căzut de pe podium, în ultimii ani sunt o prezenţă constată în cupele europene, noi nu putem să ne lăudăm cu astfel de performanţe. Suntem favoriţi pe hârtie şi consider că Botoşaniul este o echipă bună în momentul acesta.

Ei sunt o echipă tipică din spaţiul ex-iugoslav, puternici, au acea ambiţie, atitudine faţă de fiecare meci, pe care noi nu prea o avem şi atunci e dificil pentru că joacă până la ultima minge, până la ultimul metru din teren, pentru fiecare minge şi atunci trebuie să ne ridicăm la nivelul lor, pentru că eu consider că echipa mai bună este Botoşaniul.

Trebuie să ne ridicăm la nivelul lor de dăruire. Totul pentru calificare. E greu să ai o strategie, atât timp cât se joacă un singur meci, trebuie să iei în calcul absolut orice, se joacă cu calificarea pe masă, e greu să spun că mă duc să atac, pentru că e un singur meci şi atunci trebuie să-mi fac calculele pentru calificare.

Dacă aveam două meciuri, puteam să spun că mergem să câştigăm acasă, după care pregăteam startegia în două meciuri. Dar aşa, te poţi califica şi în minutul 120, la penaltiuri şi atunci trebuie să iau în calcul orice. Bineînţeles că exersăm şi penaltiurile, e meci de calificare şi se poate întâmpla orice.

Probabil sunt şi la mine (n.r. - jucători care să nu dorescă să execute). Contează foarte mult nivelul lor de oboseală după 120 de minute, psihicul. Nu cred că s-au întâmplat astfel de lucruri numai la CFR, sunt jucători care nu îşi asumă să bată penaltiuri şi nu trebuie să-i judecăm", a declarat Croitoru.

Partida FC Botoşani - Shkendija este programată, joi, de la ora 18.45.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.