Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marius Pieleanu anunţă o mutare SURPRIZĂ a premierului Dăncilă: Cine ar putea fi următorul ministru al Justiţiei

Marius Pieleanu

Sociologul Marius Pieleanu a declarat, miercuri seara, la Antena 3, că are informaţii despre intenţia premierului Viorica Dăncilă de a o desemna pe judecătoarea Gabriela Bîrsan pentru funcţia de ministru al Justiţiei. Pieleanu susţine că informaţia este din surse sigure, însă nu este sigur că acest scenariu se va concretiza.

Curtea Constituţională a decis miercuri că preşedintele Klaus Iohannis este obligat să semneze revocarea Anei Birchall din funcţia de ministru al Justiţiei şi să motiveze decizia de a o respinge pe judecătoarea Dana Gîrbovan pentru aceeaşi funcţie.

Judecătoarea Gabriela Bîrsan a activat la Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În luna aprilie a acestui an, judecătoarea s-a pensionat.

Gabriela Bîrsan este soţia profesorului Corneliu Bîrsan, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în perioada 1998-2013. Corneliu Bîrsan e pierdut funcţia de la CEDO în contextul dosarului penal în care era implicată soţia sa. Timp de 4 ani, Gabriela Bîrsan nu a avut niciun venit, pentru că a fost suspendată din activitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, definitiv, în mai 2018, achitarea fostei preşedinte a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, judecătoarea Gabriela Bârsan, şi a altor trei magistraţi de la instanţa supremă, în dosarul privind fapte de corupţie deschis de procurorii DNA. Instanţa supremă a menţinut, practic, sentinţa dată în prima instanţă, în 2016, de achitare a magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Bîrsan, Iuliana Puşoiu, Corina Corbu şi Anton Pandrea, care au fost acuzaţi de către procurorii DNA de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, mărturia mincinoasă, spălare de bani, favorizarea făptuitorului sau cumpărare de influenţă.

În rechizitoriu, procurorii au vorbit, la momentul trimiterii în judecată a judecătoarelor, despre interesul omului de afaceri Gabriel Chiriac, care ar fi pornit de la faptul că firmele sale au avut litigii în perioada 2010-2011 cu instituţii ale statului, prin care au contestat la instanţe de contencios administrativ diferite amenzi aplicate, au pierdut procese la fond, iar respingerea recursului ar fi dus la pierderea unor sume de bani importante.

Astfel, potrivit DNA, omul de afaceri, prin intermediul avocatei Claudia Silinescu Gherbovan, a contestat amenda într-unul din dosare, aşa încât recursul la secţia de Contencios Administrativ si Fiscal a ICCJ, unde şefa secţiei era chiar prietena foarte bună a avocatei sale, iar judecător la această secţie era tot o prietenă a avocatei sale, judecătoarea Iuliana Puşoiu, realizând şi el la rândul său legătura de prietenie, la momentul potrivit, când avea multe cauze şi cereri de strămutare pe rolul instanţe supreme de control judiciar, i-au creat convingerea că soluţionarea în favoarea sa este posibilă.

"În esenţă, probele administrate relevă relaţia infracţională dintre judecătorii: Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana, Corbu Corina de la Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Pandrea Anton de la Secţia penală a instanţei supreme, avocaţii Gherbovan Silinescu Claudia şi Gherbovan Silinescu Radu, care au asigurat asistenţă juridică pentru cinci firme din care doi aparţineau omului de afaceri Chiriac Gabriel, beneficiare ale admiterii strămutărilor, suspendării judecării cauzelor până la soluţionarea strămutărilor, traficului de influenţă, favorizării făptuitorului", preciza DNA la trimiterea cauzei în instanţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.