Mark Esper, secretarul american al Apărării: 'SUA vor reluarea negocierilor cu regimul din Coreea de Nord, dar sunt pregătite pentru orice'

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 20-12-2019

Actualizat: 20-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: The Military Times

Statele Unite speră să poată relansa negocierile cu regimul din Coreea de Nord pe tema programului nuclear, dar rămân pregătite pentru orice scenariu, a declarat vineri după-amiază Mark Esper, secretarul american al Apărării, anunță MEDIAFAX.

"Rămân optimist că vom putea relansa procesul de negocieri şi că rămânem pe calea diplomatică", a declarat Mark Esper, citat de agenţia de presă Reuters.

Citește și: Guvernul Orban, dinamitat din interior: Îmi doresc din toată inima să fie sfârșitul unui asemenea mod de a face politică

"Dar trebuie să ne asigurăm şi că suntem într-o stare de pregătire temeinică, pregătiţi să luptăm şi să câştigăm, chiar şi în această seară dacă va fi nevoie. Eu sunt încrezător în acest sens", a subliniat Mark Esper.

La rândul său, preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat prin telefon vineri cu omologul său din China, Xi Jinping, inclusiv despre situaţia Coreei de Nord.

"Am avut o discuţie foarte bună cu preşedintele Xi Jinping al Chinei privind imensul nostru acord comercial. China a început deja achiziţionarea masivă a produselor agricole şi a altor produse. Semnarea formală a acordului urmează să fie programată. Am discutat şi despre Coreea de Nord, un caz despre care colaborăm cu China, precum şi despre Hong Kong, sunt progrese", a transmis Donald Trump prin Twitter.

Citește și: DNA a deconspirat o altă rețea importantă! .

Negocierile Washingtonului cu Phenianul pe tema programului nuclear nord-coreean sunt în prezent suspendate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri