Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (PJD, islamist) a câştigat 99 de locuri în parlamentul Marocului, iar Partidul Autenticităţii şi Modernităţii, clasat al doilea, doar 80 de locuri, potrivit rezultatelor parţiale după numărarea a 90% din voturile la alegerile legislative de vineri, transmit agenţiile de presă internaţionale. Partidul conservator naţionalist Istiqlal a obţinut 30 de locuri, a anunţat ministrul de interne Mohamed Hassad. Numărătoarea continua în cursul nopţii pentru 90 de locuri rezervate în legislativ femeilor şi tinerilor.
Sistemul politic marocan nu permite niciunui partid să obţină direct prin vot majoritatea în parlamentul cu 395 de locuri, iar formaţiunea aflată pe primul loc trebuie să formeze un guvern de coaliţie, explică Reuters.
Agenţia EFE relatează că islamiştii au început să sărbătorească pe străzile capitalei marocane, după rezultatul care le întrece aşteptările. De la sediul său din Rabat, PJD a anunţat deja victoria, iar secretarul general al partidului, prim-ministrul în exerciţiu Abdelilah Benkiran, a mulţumit electoratului pentru reconfirmarea încrederii în el.
PJD, aflat la conducerea guvernului marocan de cinci ani, a obţinut 107 locuri în parlament la precedentele alegeri, în 2011, reaminteşte EFE. AGERPRES
Maroc: islamiştii în frunte după alegerile parlamentare (rezultate parţiale)
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

4
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
4

6.003
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.003

116
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
116

4.836
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
4.836

88
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
88

3.152
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.152

54
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
54

86
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
86

9.207
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.207

65
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
65

101
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
101

55
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
55

2.133
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.133
















Comentează