Martin Schulz a fost reales joi seară la conducerea Partidului Social-Democrat german (SPD) cu 81,9% din voturi, un rezultat oarecum dezamăgitor deoarece a fost singurul candidat, relatează AFP preluat de agerpres.
"Vă mulţumesc pentru încredere", a declarat el la finalul votului secret cu buletine exprimat de cei 600 de delegaţi ai partidului reuniţi în congres la Berlin.
"La 19 martie, m-aţi ales cu 100% din voturi. A fost un moment frumos, însă de atunci au fost şi unele dintre cele mai dificile", a continuat el, exprimându-şi speranţa că "vor sosi momente mai bune de acum înainte".
Înainte de alegerea sa în martie la conducerea SPD, fostul preşedinte al Parlamentului European (2012-2017) fusese desemnat cu câteva săptămâni mai devreme drept candidat al social-democraţilor pentru a o înfrunta pe Angela Merkel.
Joi, Martin Schulz a plătit pentru scorul catastrofal înregistrat de social-democraţi la alegerile parlamentare de la 24 septembrie (20,5%) şi pentru tergiversările care au urmat.
În timp ce în seara legislativelor a declarat categoric că SPD va intra în opoziţie, Martin Schulz a revenit asupra acestei poziţii, după eşecul negocierilor dintre conservatori, liberali şi Verzi, luna trecută, invocând "responsabilitatea" care revine celui mai vechi partid din Germania.
Martin Schulz a evitat, totuşi, umilinţa la care a fost supus predecesorul său Sigmar Gabriel. Aceasta a suferit o înfrângere fără precedent când a fost ales în fruntea SPD în decembrie 2015, obţinând numai 74,3% din voturile delegaţilor partidului.
Sigmar Gabriel s-a referit el însuşi atunci la un vot "sancţiune".
Mai devreme în cursul serii, delegaţii social-democraţi au dat undă verde deschiderii discuţiilor guvernamentale cu Angela Merkel pentru a încerca să scoată Germania din impasul politic.
Foarte prudent, SPD a lăsat însă deschise toate opţiunile, chiar şi a unei simple susţineri în parlament a unui guvern conservator minoritar.
Săptămâna viitoare, Martin Schulz are prevăzute discuţii cu cancelarul Angela Merkel, şefa Uniunii Creştin-Democrate, şi cu liderul partidului frate bavarez CSU, Horst Seehofer.
Martin Schulz reales la conducerea SPD (Germania)
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

5.431
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
5.431

103
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
103

4.624
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
4.624

81
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
81

3.055
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.055

52
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
52

83
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
83

8.859
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
8.859

62
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
62

95
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
95

54
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
54

2.106
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.106

8.667
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.667
















Comentează