Islamiştii au început prin a lansa un atac, vineri seară, împotriva unei cazărmi şi a comisariatului de poliţie din acest oraş aflat în statul Borno, fapt ce a determinat o ripostă din partea armatei, a explicat purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Chris Olukolade, într-un comunicat.
'Au fost ucişi 53 de terorişti (...) şi, în total, cinci soldaţi şi un gradat au fost, de asemenea, ucişi', potrivit comunicatului.
După cum au declarat martori chestionaţi telefonic, insurgenţii erau numeroşi, foarte puternic înarmaţi şi au sosit îmbarcaţi în patru blindate care ulterior au fost confiscate de armată.
Conform martorilor, bilanţul este cu siguranţă mult mai grav atât de partea civililor, cât şi a militarilor.
Armata nigeriană, criticată vehement pentru incapacitatea sa de a face faţă insurecţiei sângeroase a grupării islamiste armate Boko Haram, are tendinţa de a prezenta un bilanţ exagerat al morţilor de partea rebelilor şi a minimiza pierderile din rândul civililor.
'Jumătate din Damboa a fost arsă, printre care comisariatul de poliţie, iar oamenii fug din oraş', a menţionat un locuitor sub acoperirea anonimatului, o informaţie care confirmă alte mărturii.
Comunicatul mai face cunoscut că vineri a avut loc un atentat sinucigaş la Konduga, tot în statul Borno, soldat cu patru morţi pe lângă autorul acestuia.
Islamiştii sunt acuzaţi că, din 2009, au ucis mii de persoane, însă de la începutul anului în curs acţiunile lor s-au intensificat şi au cauzat moartea a peste 2.500 de persoane, potrivit estimărilor făcute de membri ai organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului.
sursa: agerpres
Comentează