Masacru în desfășurare în Sudan - Imagini satelitare relevă prezenţa unor gropi comune la Al Fashir

Autor: George Traicu

Publicat: 06-11-2025 19:57

Article thumbnail

Sursă foto: BBC

Imagini satelitare analizate de către laboratorul Universităţii americane Yale arată ”activităţi de eliminare a unor cadavre” în oraşul sudanez Al Fashir, cucerit de către paramilitari, şi urme care ”corespund unor gropi comune” la o moschee şi la un fost spital pediatric, potrivit unui raport publicat joi, relatează AFP, potrivit news.ro.

După cucerirea, la 26 octombrie, a oraşului Al Fashir, situat în Darfur, în vestul Sudanului, ONU a denunţat masacre, violuri, jafuri şi deplasări masive de populaţie.

Multiple mărturii - susţinute de înregistrări video publicate de către paramilitari din cadrul Forţelor de Susţinere Rapidă (FSR) pe reţele de socializare - descriu atrocităţi în această regiune ruptă de lume.

”UN MASACRU ESTE ÎN DESFĂŞURARE LA LOCUL FOSTULUI SPITAL”

Prezenţa unor gropi comune, apariţia unor tranşee şi dispariţia unor cadavre identificate anterior au fost detectate de imagini din satelit în afara unui fost fost spital de copii, ”transformat de SFR în loc de detenţie” şi în apropierea unei moschei, se arată în acest raport întocmit de către Humanitarian Research Lab (HRL).

Potrivit HRL, date aeriene recente arată totodată că ”un masacru este în desfăşurare la locul fostului spital” pediatric.

”Ştergerea presupuselor atrocităţi în masă comise de către SFR” este vizibilă şi în apropierea unui talaz construit de către paramilitari în jurul oraşului, pentru a-l asedia.

Imagini permit să se observe ”un nou caz de ridicare de obiecte compatibile cu cadavre”, potrivit cercetătorilor.

”Eliminarea sau ridicarea cadavrelor” a fost observată, de asemenea, ”în imagini satelitare” la Spitalul Saudit de la Al Fashir unde, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ 460 de civili şi membri ai personalului au fost masacraţi în Secţia Mternităţii la sfârşitul lui octombrie, scrie laboratorul, care supraveghează regiunea de la începutul asedierii oraţului de către paramilitari, în mai 2024.

34 DE GRUPE DE OBIECTE CORESPUNZÂND UNOR CADAVRE

Înainte de cucerirea Al Fashir, HRL a observat doar activităţi de înmormântare individuală, conforme practicilor obişnuite de înhumare, în zone militare aflate sub controlul SFR, armatei sudaneze sau aliaţilor acestora.

După cucerirea oraşului, HRL a anunţat că a identificat ”cel puţin 34 de grupuri de obiecte corespunzând unor cadavre, vizibile în imagini satelitare” la Al Fashir.

Războiul între armata generalului Abdel Fattah al-Burhan şi FSR-ul generalului Mohammed Hamdane Daglo a izbucnit în aprilie 2023.

După căderea oraşului Al Fashir, violenţele continuă în Darfur, însă confrunătrile armate se concentrează în Kordofan - o regiune strategică din centrul Sudanului, situată între capitala Khartoum, aflată sub controlul militarilor, şi Darfur, aflat pe mâna paramilitarilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri