O autospecială Dacia Logan a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare aflată în misiune s-a răsturnat, miercuri, într-un şanţ din localitatea Sărăuad, din cauza faptului că poliţistul de la volan nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alina Ţinca.
Potrivit acesteia, în maşină se aflau doi poliţişti care aveau o intervenţie de urgenţă, dar niciunul nu a fost rănit, doar maşina fiind uşor avariată.
"Un coleg de-al nostru de la IPJ Satu Mare nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă. Din fericire au existat doar pagube materiale, nu a păţit nimeni nimic. Este un Logan de Poliţie, autospeciala a fost avariată uşor. Poliţiştii erau în misiune, mergeau la un eveniment", a precizat Alina Ţinca.
Maşină a poliţiei Satu Mare aflată în misiune, răsturnată în şanţ
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
0

1.034
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
1.034

2.577
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
2.577

34
Elevii intră în vacanţă vineri după finalizarea cursurilor
34

12
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): "Simulările sunt o radiografie de moment. ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului"
12

1.713
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.713

919
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
919

2.533
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.533

2.818
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.818

4.192
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
4.192

66
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
66

2.308
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.308

3.212
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
3.212
















Comentează