Mașinile care încep să devină foarte căutate. Au înregistrat o creștere globală față de anul 2021

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 12-03-2023

Actualizat: 13-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: smartcitiesworld.net

Popularitatea unor mașini se extinde tot mai mult în Europa și în întreaga lume, fiind confirmată de creșterea vânzărilor cu aproape 30% în 2022 față de anul anterior. În plus, România se numără printre țările care oferă cele mai mari stimulente pentru achiziționarea acestor mașini, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a achizițiilor de astfel de autoturisme de către români în 2022, cu 50% mai multe decât în anul precedent.

Pe principalele pieţe europene, Germania, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie, vânzările pentru aceste mașini au crescut în 2022 faţă de anul precedent. În ultimul trimestru din 2022, vânzările au înregistrat un avans de 39%, față de aceeași perioadă a anului 2021.

Mașinile căutate tot mai mult de europeni

O analiză PwC arată că mașinile electrice (Battery Electric Vehicles – BEV) au câștigat teren în anul 2022, iar vânzările au crescut cu 28% față de 2021, după ce clienții au beneficiat de stimulentele integrale. Însă, începând din acest an, mai multe state cu piețe auto importante au diminuat sau eliminat stimulentele pentru achiziționarea mașinilor electrice.

Vânzările de masini electrice au crescut în Europa în 2022

„Mai multe ţări trec acum la o altă etapă de dezvoltare a pieţei BEV, în care consideră că stimulentele acordate de guverne şi-au atins scopul şi în care se bazează pe un interes mai mare din partea consumatorilor, precum şi pe reglementările privind limitarea emisiilor de CO2. Rămâne însă de văzut dacă eliminarea sau reducerea stimulentelor, atât în Europa, cât şi în China, vor avea un impact semnificativ asupra pieţei”, a declarat Daniel Anghel, partener şi lider pentru industria auto, în cadrul PwC România.

România, cele mai mari stimulente pentru mașinile electrice

România acordă acum printre cele mai mari stimulente pentru mașinile electrice, de 10.000 euro, ceea ce s-a reflectat într-o creștere semnificativă a vânzărilor de mașini verzi, cu aproape 50% în 2022. Dar nu este exclus ca și în țara noastră sumele acordate prin Rabla Plus să fie limitate la mașinile electrice mai scumpe de 60.000 de euro, o practică deja întâlnită în alte state europene, scrie impact.ro.

Potrivit sursei citate, în trimestrul al patrulea, germanii au cumpărat pentru prima dată mai multe vehicule hibride şi BEV decât vehicule cu combustie internă (+66%), însă de la începutul anului 2023 se vede o contracţie a pieţei, pe fondul reducerii stimulentelor de la stat. Din ianuarie 2023, stimulentele au scăzut de la 6.000 euro la 4.500 euro pentru modelele sub 40.000 euro, şi de la 5.000 euro la 3.000 euro pentru modelele cu preţuri mai mici de 65.000 euro, iar stimulentele pentru PHEV au fost eliminate.

Și cumpărătorii de maşini electrice din Franţa primesc, de asemenea, de la începutul anului 2023, maximum 5.000 de euro din partea statului, în scădere cu 1.000 de euro. În China, piață care a crescut cu 87% anul trecut, subvențiile pentru BEV au fost retrase complet.

Studiul PwC a mai arătat și că vânzările totale de mașini electrice – BEV, hibride și plug-in de pe principalele cinci piețe europene au crescut cu 12%, la 3,7 milioane vehicule. Dacă mai sunt adăugate Austria, Norvegia, Suedia, Elveția și Olanda, vânzările au avansat cu 11,4%, la 4,4 milioane. În ciuda tensiunilor geopolitice și a prețurilor ridicate la energie, vânzările globale de BEV-uri au crescut cu 70% în 2022, față de anul anterior.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri