Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mastercard și Revolut intră pe piața americană în parteneriat

Mastercard

Mastercard (MA) și Revolut au anunțat, marți, un nou parteneriat prin care urmează să lanseze primele carduri pe piața americană până la final de an, potrivit Mediafax.

Această strategia are drept scop extinderea parteneriatului dintre cele două companii, care presupune emiterea cardurilor în oricare piață din lume unde Mastercard este acceptat.

Potrivit comunicatului, cele două companii confirmă, totodată, faptul că se vor alia pentru emiterea a cel puțin 50% din totalul cardurilor existente și viitoare în Europa.

În afara Europei, parteneriatul are ca scop susținerea Revolut în atingerea obiectivelor sale la nivel global. Principalul scop al companiei este să ofere servicii financiare utilizatorilor din Statele Unite ale Americii, urmând ca până la final de an cele două branduri să lanseze primele soluții financiare pe piața americană. De asemenea, expansiunea globală presupune lansarea Revolut în zone precum Asia Pacific și America Latină: Australia, Singapore, Japonia, Noua Zeelandă, Brazilia și Mexic.

Citește și: Nebunie mare în cazul Caracal! Anchetatorii i-au interzis lui Dincă: ‘S-a dat ordin pe unitate să nu aibă acces’

„Ca partener în lansarea Revolut, Mastercard a contribuit întotdeauna în mod esențial la succesul nostru, iar parteneriatul pe care îl demarăm astăzi ne va permite să atingem obiectivul ambițios de a oferi servicii financiare și soluții de plată inovatoare oamenilor din întreaga lume. Lansarea în Statele Unite ale Americii este un moment deosebit de important pentru noi și suntem încântați că Mastercard va fi partenerul nostru principal în acest demers”, a declarat Nik Storonsky, fondator și CEO Revolut, citat în comunicat.

Parteneriatul presupune și adoptarea de către Revolut a unei serii de tehnologii Mastercard de ce vizează produse și servicii, prioritară fiind susținerea platformei Mastercard Send.

Mastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Rețeaua globală Mastercard de procesare de plăți conectează consumatori, instituții financiare, comercianți, guverne și afaceri în peste 210 țări și teritorii.

Revolut are peste 7.000.000 de utilizatori în Europa și a obținut finanțări în valoare totală de 336 milioane de dolari de la investitori cunoscuți precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.