Măsuri disperate luate de Comisia Europeană în combaterea pandemiei Covid-19: încă 128 de milioane de euro pentru cercetare și prevenție

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 06-11-2020

Actualizat: 06-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: europarl.eu

Comisia Europeană anunță că 128 de milioane de euro au fost acordate pentru 23 de noi proiecte de cercetare care să răspundă nevoilor urgente și impactului socio-economic al pandemiei.

Potrivit unui comunicat al CE, sunt finanțate proiecte menite să consolideze și să adapteze capacitatea industrială de a fabrica și furniza echipamente medicale, precum ventilatoarele, să prevină și să trateze coronavirusul, să dezvolte tehnologii medicale și instrumente digitale, cum ar fi sistemele portabile de diagnosticare, să ducă la o mai bună înțelegere a impactului societal al pandemiei, de exemplu asupra grupurilor vulnerabile și marginalizate, și să permită învățarea de la grupuri mari de pacienți din întreaga Europă pentru a îmbunătăți tratamentele, informează Mediafax.

Proiectele implică 344 de echipe de cercetare din 39 de țări, inclusiv 32 de participanți din 15 țări din afara UE.

„Această cercetare este esențială pentru a aborda mai bine diverse aspecte ale acestei pandemii și ale celor viitoare, permițându-ne să ne sporim capacitatea de a reacționa mai rapid pentru a preveni contagiunea, a îmbunătăți diagnosticarea și tratamentul și a lua măsuri de atenuare mai bune care să ia în considerare aspectele comportamentale, sociale și economice, inclusiv aspectele legate de gen”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Citește și: Procurorul general face adrese de pe Emag - Ordinul împotriva porumbeilor, plagiat după instrucţiunile de folosire a unui dispozitiv electronic

Finanțarea acordată în cadrul programului Orizont 2020, programul UE pentru cercetare și inovare, face parte din angajamentul Comisiei în valoare de 1,4 miliarde de euro sub forma inițiativei „Răspunsul mondial la coronavirus”, lansată de președinta von der Leyen în mai 2020, a mai anunțat CE.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri