DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Matteo Salvini își consolidează puterea în Italia și înregistrează cel mai bun scor: se preconizează o victorie de aproximativ 30%

Inquam Photos / George Calin
Matteo Salvini

Omul puternic al politicii italiene Matteo Salvini şi-a consolidat duminică şi mai mult acapararea asupra Guvernului populist de extremă dreapta şi antisistem aflat la putere la Roma, în urma alegerilor europene, ale căror rezultate, încă de confirmat, creditează Liga (extremă dreapta) cu un scor de aproximativ 30%, relatează AFP, informează News.ro.

Citește și: Strategul economic al PSD îl contrazice pe Liviu Dragnea: 'Opoziția trebuie să preia cât mai rapid posibil guvernarea'

”Mulţumesc”, a reacţionat vicepremierul italian, totodată ministru de Interne, postând duminică pe Twitter o fotografie în care zâmbeşte larg şi agitând un afiş cu mesajul ”primul partid din Italia, MULŢUMESC”.

Potrivit estimărilor şi unor prime rezultate parţiale, Liga lui Salvini realizează un scor de aproximativ 30% - cel mai bun rezultat obţinut de departe într-un scrutin naţional. În 2014, acest partid suveranist şi aliat al Rassemblement national (RN) al lui Marine Le Pen în Franţa, a obţinut un pic peste 6% din voturi şi 17% în alegerile legislative din martie 2018. El îşi devansează larg aliatul în Guvern, Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem), marele perdant al scrutinului, cu un scor de aproximativ 20%, după ce a obţinut peste 32% în martie 2018.

Raportul de forţe, deja foarte dezechilibrat în favoarea Ligii, este de-acum confirmat de urne, potrivit acestor estimări, ridicând un număr de întrebări despre supravieţuirea Guvernului actual.

Salvini, care a luat cuvântul în noaptea de duminică spre luni, la sediul partidului, la Milano (nord), a dat însă asigurări că Guvernul urmează să meargă înainte.

Alegerile europene ”nu schimbă nimic în Italia”, a reafirmat el, reluând aproape cuvânt cu cuvânt ceea ce a declarat anterior, duminică, şi promisiunea de a merge până la sfârşitul legislaturii, în 2023.

Pare exclus, cel puţin pentru moment, să-şi abandoneze aliatul, M5S, cu care are relaţii execrabile de săptămâni de zile, însă şi-a impus în mod clar agenda Guvernului în viitoarele săptămâni.

”Îndemn la o accelerare a programului Guvernului”, a tunat Salvini. El a enumerat câteva măsuri-far ale Ligii - reducerea impozitelor, consolidarea securităţii sau autonomia regională - tot atâtea teme care ar urma să creeze noi tensiuni în rândul majortăţii, în contextul unor divergenţe profunde cu privire la aceste teme între Ligă şi M5S.

Liga reclamă, de asemenea, să-l aleagă pe viitorul comisar italian în Comisia Europeană (CE), a confirmat unul dintre reprezentanţii formaţiunii, Riccardo Molinari.

Polemicile neîncetate din ultimele săptămâni între cei doi aliaţi în primul Guvern populist dintr-o ţară fondatoare a UE au deschis uşa la tot felul de scenarii, inclusiv celui al unei căderi inevitabile a acestui Executiv, legat printr-un ”contract de guvernare”.

”Liga cere să se voteze cu ea în alegerile europene ca să provoace o criză guvernamentală luni dimineaţa?”, s-a întrebat în mod deschis liderul M5S Luigi Di Maio.

De-acum în poziţie de forţă, Salvini ar putea să fie tentat să provoace alegeri anticipate, mai ales dacă nu reuşeşte să-şi impună punctele de vedere.

Rezultatul bun al altui partid de extremă dreapta, Fratelli d'Italia (FdI), care a obţinut aproximativ 6% din voturi, ar putea să-l incite în acest sens.

”Există întotdeauna posibilitatea de a pune pe picioare un centru-dreapta compact”, a declarat duminică seara unul dintre reprezentanţii acestui partid, Fabio Rampelli.

Liga a candidat în martie 2018 alături de FdI şi Forza Italia (FI, centru-dreapta), partidul fostului premier Silvio Berlusconi. Această coaliţie nu a obţinut, însă, majoritatea mandatelor, ceea ce a determinat atunci Liga să se orienteze către M5S.

Forza Italia a obţinut, la rândul său, aproximativ 10% din voturi duminică, potrivit unor estimări, iar Silvio Berlusconi, în vârstă de 82 de ani, îl tot îndeamnă pe Salvini să-şi abandoneze actualul aliat, pentru a relansa această coaliţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.