Înaintea meciului cu Ungaria, ultimul din grupă la Campionatul Mondial din Japonia și decisiv pentru pentru ca România să meargă mai departe, Cristina Neagu își amintește cu durere de precedenta întâlnire cu maghiarele. Se întâmpla în urmă cu un an, la Campionatul European din Franța.
“Împotriva Ungariei mi-am rupt ligamentul anul trecut și chiar sunt curioasă cum o să fie senzația din ziua meciului. Cu siguranță își doresc la fel de mult ca și noi victoria și îsi doresc să meargă cu cât mai multe puncte în grupa principală.” – Cristina Neagu, căpitanul naționalei de handbal a României.
Citește și: Adrian Năstase îndeamnă PSD să declanșeze RĂZBOIUL TOTAL împotriva lui Klaus Iohannis
După cele șase luni petrecute în campionatul Ungariei, la Gyor, Crina Pintea știe la ce să se aștepte în partida cu maghiarele.
“Jucătoarele Ungariei vor fi foarte motivate, de fiecare dată cand au jucat împotriva României s-a întâmplat așa. Depinde foarte mult de noi. Când sunt momente foarte bune, să nu ne gândim că vom ajunge acasă cu trofeul iar când vor fi momente foarte grele, să nu ne gândim că nu mai știm să jucăm handbal” – Crina Pintea, componentă a naționalei de handbal a României.
Comentează