Meciul dintre Nadal şi Zverev va avea loc luni

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 24-05-2024

Actualizat: 24-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Capul de afiş din primul tur de la Roland Garros, meciul dintre tenismanul spaniol Rafael Nadal, de paisprezece ori învingător pe zgura pariziană, şi germanul Alexander Zverev, numărul 4 mondial, va avea loc luni, au indicat vineri organizatorii, scrie AFP.

Programarea mai precisă, în cursul zilei sau în sesiunea de seară, nu va fi cunoscută decât duminică.

Pentru ceea ce are toate şansele să fie ultimul său Roland Garros, Nadal, care nu mai este protejat de statutul de cap de serie după ce s-a prăbuşit în clasament (mai jos de locul 250 mondial), îl va întâlni în primul tur pe Zverev, unul dintre cei mai în formă jucători ai momentului, recent câştigător al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma.

Rămâne sub semnul întrebării forma lui Nadal. Spaniolul cu 22 de titluri de Mare Şlem, care pe 3 iunie va împlini 38 de ani, a ezitat multă vreme dacă va participa sau nu la turneul lui preferat.

Numărul 1 mondial, sârbul Novak Djokovic, care joacă în această săptămână la turneul de la Geneva şi va ajunge târziu la Paris, îl va întâlni marţi pe francezul Pierre-Hugues Herbert, beneficiarul unui wild card.

Meciurile din primul tur de la Roland Garros se întind pe trei zile, de duminică până marţi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri