Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Medic veterinar: 'Animalele riscă să sufere traumatisme sau să moară din cauza zgomotului produs de artificii şi petarde'

artificii revelion

Păsările riscă să sufere traumatisme sau să moară din cauza stresului, iar aricii pot ieşi mai repede din hibernare şi să rămână fără resurse până la primăvară, din cauza zgomotului produs de artificii şi petarde, avertizează Oana Vasiliu, medic veterinar la Centrul de animale sălbatice al Fundaţiei Visul Luanei.

"Legat de câini şi de pisici, e şi mai complicat. Veterinarii din toate clinicile primesc extrem de multe solicitări de a elibera reţete pentru sedative în perioada asta, din cauză că sunt foarte mulţi căţei şi pisici atât de stresaţi, încât au nevoie de aşa ceva. Sunt foarte mulţi căţei care se pierd. (...) După Revelion, de fiecare dată, este inundaţie de anunţuri cu căţei găsiţi sau pierduţi (pe grupurile de protecţia animalelor)", a precizat Vasiliu, pentru AGERPRES.

Zgomotul produs de artificii şi de petarde afectează însă şi animalele sălbatice din oraş, precum aricii, care hibernează, sau alte specii de mamifere mici, potrivit Agerpres.

"Se pot trezi, îşi pot consuma resursele, până se mai plimbă, văd care e situaţia şi ajung să intre din nou în hibernare, deja perioada aceasta de activitate fără motiv poate să însemne moartea până la primăvară. Pe de altă parte, păsările, care sunt foarte stresate din cauza asta, pot ajunge să moară de stres. Inclusiv păsări comune la care nu ne-am aştepta, precum ciorile. Dar şi păsări răpitoare. De exemplu, în Mogoşoaia, există o colonie de ciufi de pădure, care sunt nişte bufniţe protejate (prin lege), care stau în acelaşi loc. Şi, dacă se întâmplă ca în zona respectivă să dea cu artificii, pot inclusiv să moară de stres", a explicat Oana Vasiliu.

Totodată, animalele sălbatice, indiferent de specie, pot să se sperie şi să între în clădiri sau în maşini. Acest lucru se întâmplă în special pe durata nopţii, când multe specii diurne nu văd foarte bine.

"Zboară de pe unde stau ele şi se lovesc foarte des. Noi lucrăm şi de Revelion şi de Crăciun. După fiecare Revelion primim cazuri de traumatisme, dar e greu să ştim sigur dacă s-au lovit din cauza stresului provocat de artificii. Dar noi aşa suspicionăm, că are şi asta un rol", a menţionat Vasiliu.

Potrivit acesteia, în România, artificiile nu prea sunt folosite în perioada verii, aşa cum se întâmplă în alte ţări, cu ocazia unor sărbători. În astfel de situaţii, sunt afectate animalele sălbatice aflate în perioada reproducerii, inclusiv speciile protejate.

"E o problemă mult mai mare, pentru că se pierd inclusiv ponte de ouă şi chiar pui mici. Ajung să fie abandonaţi din cauza stresului. La noi, mai puţin, pentru că sărbătorile sunt în perioada iernii. (...) Artificiile sunt mai problematice (decât petardele) pentru că poluează şi luminos, nu doar fonic, dar toate sunt problematice", a indicat medicul veterinar.

Oana Vasiliu a evidenţiat importanţa aplicării legislaţiei în domeniu, având în vedere că în această perioadă există persoane care procură petarde şi le folosesc ilegal.

În opinia sa, jocurile de artificii ar trebui organizate cu mai multă grijă faţă de mediu şi animalele de companie.

Ea a remarcat că există ţări în care jocurile de artificii au fost înlocuite cu spectacole laser, care, chiar dacă poluează luminos, nu poluează din punct de vedere fonic şi al pulberilor toxice.

"Noi ne-am dori să recomandăm să nu se mai folosească deloc, cam asta e părerea noastră personală, însă ne dăm seama că este destul de nerealistă treaba asta, ţinând cont de faptul că sunt foarte mulţi oameni care şi le doresc. (...) De exemplu, nu ar trebui organizate în parcurile din Bucureşti sau în zone cu copaci, unde se ştie că există anumite specii, mai ales sălbatice. Şi ar trebui să se organizeze întotdeauna numai cu aprobări, eventual cu derogări de la Garda de Mediu, pentru anumite specii de animale sălbatice. Când e vorba de căţei, pisici - le recomandăm mai mult oamenilor să nu îi mai scoată din casă, mai ales fără lesă, în perioada aceasta. Şi mai ales de Revelion, pentru că, de cele mai multe ori, aşa ajung să se piardă. Oamenii îi scot cu ei şi uită că urmează să se dea cu petarde, cu artificii. Se sperie şi fug", a transmis ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.