Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor la medicii de familie odată cu transferul datelor şi punerea în funcţiune a noului Registru Electronic Naţional de Vaccinare, potrivit Agerpres.
Într-un comunicat transmis marţi AGERPRES, SNMF arată că problema o constituie imposibilitatea de a introduce în sistem vaccinurile efectuate curent şi faptul că nu s-a preluat în unele cazuri istoricul vaccinal al copiilor.
"În data de 1 iulie 2022 a fost închis RENV copii, cel în care se înregistrau de ani de zile toate vaccinările copiilor, începând cu cele făcute în maternitate. Conform HG 697/2022, începând cu data de 1 iulie 2022, toate vaccinurile efectuate urmează să fie înregistrate în noul RENV, cel care a fost folosit în contextul vaccinării împotriva COVID-19", precizează SNMF.
Sursa citată reaminteşte că SNMF a salutat ideea de unificare a celor două registre, dar problemele au apărut în momentul în care acest demers a fost pus în practică. Medici de familie au constatat cu această ocazie că a dispărut istoricul de vaccinare pentru foarte mulţi copii, istoric care exista în RENV copii, şi că nu mai pot înregistra noile vaccinuri pe care le efectuează în cabinet în lipsa acestui istoric.
"Imposibilitatea de a înregistra vaccinul administrat unui copil duce la lipsa dovezii oficiale că acel vaccin a fost efectuat. Practic, din perspectiva autorităţilor, un copil care nu are un vaccinul înregistrat nu este vaccinat. Pe de altă parte, dacă oficial un medic nu poate înregistra un vaccin, nu poate justifica în faţa autorităţilor că a folosit respectivul vaccin, rămâne cu el pe stoc şi nu mai poate solicita alte doze de vaccin. Medicii de familie se află acum în situaţia de a nu putea derula campaniile de imunizare, iar vaccinările făcute în această ultimă săptămână riscă să conţină erori de înregistrare", se precizează în comunicat.
Medicii de familie atrag atenţia asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor
Explorează subiectul
Articole Similare

1.435
Guvernul schimbă finanțarea medicilor de familie: Fără boli, nu se mai dau bani!
1.435

2.389
Descoperire majoră în lupta cu Alzheimer. Mecanism ascuns al creierului, identificat de oamenii de știință: cum pot fi eliminate plăcile amiloide
2.389

6.757
Descoperire alarmantă a cercetătorilor: Covid-19 modifică structura creierului. Sunt afectați și cei care s-au vindecat complet
6.757

1.395
Ce să mănânci pe 1 ianuarie ca să-ți revii după excesele de Revelion: Alimente recomandate de medici
1.395

3.651
Alegerile vestimentare pot fi un semn timpuriu al demenței. Detaliile la care trebuie să fim atenți
3.651

49
An spectaculos pentru transplanturile din România: 91 de donatori, cel mai bun rezultat din 2016
49

4.193
Lichidul care costă 10 milioane de euro litrul. Ce este și la ce poate fi întrebuințat
4.193

3.951
Băutura alcoolică cosumată de români cu multiple beneficii asupra sănătății. Nu lipsește niciodată de pe masa de sărbători
3.951

1.055
Avea dureri de genunchi puternice. Cum a fost tratat un fost sportiv de performanță
1.055

5.256
Numire controversată la Casa de Asigurări de Sănătate București: noua directoare, trimisă în judecată într-un dosar DNA
5.256

78
Situația gripei se agravează: două noi decese raportate de INSP
78

1.795
S-a găsit leacul care vindecă o formă rară de cancer cerebral. Costurile sunt colosale: 10 milioane de euro, litrul
1.795

64
INSP anunță două noi decese din cauza gripei în ultima săptămână
64

















Comentează