DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Medicul Mihai Craiu descrie o situație critică: Nu mai avem loc pentru copii în spitale! Suntem în situația de a alege

Mihai Craiu

Medicul Mihai Craiu a explicat că la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului nu mai sunt locuri disponibile, iar medicii sunt puși în situația de a alege pe cine internează și pe cine nu.

„Acum este atât de rău, încât noi, la Institut (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului - n.r.), suntem plini. Etajul de copii cu maladie SARS-CoV-2, ei și părinții lor, e plin. Nu mai avem pe unde să-i punem. Lumea nu realizează că am ajuns în situația de a trebui să ne gândim pe cine trebuie să internăm primul. Evident că nu e nimeni, din punct de vedere moral, atât de stâncă, încât să zică: primul venit, primul internat. Sunt tot felul de emoții, de povești, de pacienți care sunt mai grav, dar am ajuns într-o poziție în care nu e ușor să fii medic de gardă în România astăzi”, a mărturisit medicul pediatru Mihai Craiu. „Aproape la fel ca ai noștri colegi de la adulți. Și lucrurile nu se vor opri aici”, a spus Mihai Craiu, la Digi24.

Medicul a spus că aceeași situație se întâlnește la toate celelalte spitale de copii din București, la „Grigore Alexandrescu”, la „Gomoiu” etc. Sunt pline de copii care au COVID, iar perspectivele sunt și mai sumbre.

„Bine, nu sunt foarte grav bolnavi - noi nu avem voie să-i ținem pe cei de terapie intensivă -, dar au nevoie de ajutor, au febră, au diaree, nu pot să mănânce. Avem în momentul acesta cel mai mic (pacient) un nou-născut, de câteva zile, iar cel mai mare minor are 17 ani - e mama unui alt copil internat, știți că noi suntem campioni în Uniunea Europeană la mame minore. Avem și celelalte mame, care sunt adulți. Nu e bine. Și o să fie din ce în ce mai mulți și, din păcate, unii vor avea nevoie de oxigen, de perfuzie, de medicație specifică”, avertizează doctorul.

Niciunul dintre părinții acestor copii nu este vaccinat, a punctat medicul pediatru. „Un copil de o lună nu merge nici în club, nici niciunde. A luat de la părinți, de acasă. Mama lui e pozitivă și ea”, a spus Mihai Craiu, confirmând sfaturile multor specialiști care spun că cea mai bună metodă de a-i proteja pe copiii care nu pot fi vaccinați este să se vaccineze adulții din jurul lor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.