MedLife a încheiat primele 9 luni din acest an cu un profit net de 98,655 milioane de lei, în creştere cu 124,3% comparativ cu perioada similară din 2020, conform unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti, conform agerpres.
Cifra de afaceri a perioadei de 9 luni încheiate la 30 septembrie 2021 s-a ridicat la 1,042 miliarde de lei, în creştere faţă de cifra de afaceri obţinută în perioada similară din 2020, cu 35,2%. Majorarea s-a datorat, în principal, creşterii din toate liniile de afaceri ale Grupului, precum şi achiziţiilor finalizate în 2020 şi 2021.
Alte venituri operaţionale au înregistrat o creştere de 12,5% în perioada de 9 luni încheiata la 30 septembrie, 2021 comparativ cu perioada corespondentă a lui 2020, ajungând la 3,835 milioane de lei.
Cheltuielile operaţionale includ cheltuieli fixe şi variabile, precum şi cheltuieli cu bunuri şi materiale utilizate de Grup pentru prestarea serviciilor. Grupul a înregistrat cheltuieli operationale de 900,078 milioane de lei în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2021, reprezentând o creştere de 29,0%, sau 202 milioane de lei, comparativ cu perioada corespunzătoare a lui 2020. Cheltuielile operaţionale ca pondere în total venituri operaţionale au reprezentat 90,1% în 2020 şi 86,0% în 2021.
Profitul operaţional a înregistrat o creştere de 90,9% în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2021, de la 76,505 milioane de lei în 2020 la 146 milioane de lei în 2021.
Pierderea financiară a crescut în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2021 cu 5 milioane de lei, de la 22 milioane de lei la 30 septembrie 2020, la o pierdere de 28 milioane de lei în perioada încheiată la 30 septembrie 2021.
Potrivit raportului, priorităţile MedLife pentru finalul anului 2021 vizează, în continuare, programul de achiziţii şi extindere teritorială, reprezentanţii companiei anunţând posibilitatea încheierii unei noi tranzacţii importante în perioada imediat următoare; divizia de cercetare, care continuă să aibă un rol extrem de important în monitorizarea pandemiei, prin desfăşurarea de studii exclusiv cu resurse proprii; amplificarea procesului de digitalizare, care va continua şi în primele luni ale anului următor, prin dezvoltarea de noi aplicaţii şi updatarea tehnologiei din laboratoare, clinici şi spitale, astfel încât să răspundă nevoilor pacientului din 2022.
De asemenea, compania continuă procesul de dezvoltare a proiectului MedPark, cel mai mare hub medical din ţară. Conform reprezentanţilor MedLife, proiectul pilot ar urma să fie lansat la Bucureşti în 2-3 ani, urmând ca modelul să fie replicat şi în alte oraşe mari din ţară, precum Braşov, Sibiu, Cluj, Arad.
În ceea ce priveşte perspectivele financiare pentru finalul anului 2021, după ce anul trecut a atins pragul de un sfert de miliard de euro, MedLife are premise să devină anul acesta prima companie medicala privata din Romania care ajunge la o treime de miliard de euro.
MedLife, profit net în creştere cu 124,3% comparativ cu perioada similară din 2020
București
12°C
Articole Similare

1
Guvernul sud-coreean ia în calcul sprijin suplimentar pentru consumatori, pe fondul crizei energetice globale
1

624
Războiul din Golf reaprinde o problemă strategică: România nu poate fi grânarul Europei cu hambare goale de îngrășăminte
624

29
BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în 1880
29

24
BVB a deschis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de vineri
24

619
Paradox în buget: taxarea băncilor crește, dar statul pierde bani din veniturile BNR
619

23
INS: Pensia medie lunară s-a majorat cu 0,5%, în trimestrul 4
23

23
INS: Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 6,7% în ianuarie, la 5.518 lei
23

1.737
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.737

78
Cicatricea COVID lovește memoria RAM: prețurile au explodat de cinci ori în câteva luni
78

1.667
Val de scumpiri în România: inflația ajunge la 9,3%, iar Guvernul mizează pe o scădere în 2026. Topul alimentelor care au explodat la preț
1.667

23
INS: Producţia industrială a înregistrat o scădere de aproape 4% în prima lună a acestui an
23

2.020
Primul recul major din ultimii 20 de ani la Dacia Mioveni: Producție în scădere, se anunță concedieri masive
2.020

3.864
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.864

















Comentează