Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Cornel Folescu, ales în şedinţa de constituire a consiliului local din 24 iunie, a fost exclus din PSD.
Preşedintele organizaţiei PSD, primarul Marius Screciu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că decizia respectivă a fost luată în regim de urgenţă de membrii delegaţiei permanente, atât în ceea ce-l priveşte pe Cornel Folescu, cât şi pe consilierul social-democrat Alin Rapcea.
,,Am luat o decizie dificilă, dar necesară, privind excluderea domnilor Cornel Folescu şi Alin Rapcea din rândurile Partidului Social Democrat. Cei doi, în şedinţa de consiliu, au votat contrar înţelegerilor din interiorul partidului şi au dus la aconducerea primăriei Partidul Naţional Liberal, partid care nu a avut voturile necesare la alegerile din 5 iunie pentru a ajunge aici', a precizat Screciu.
Potrivit acestuia, ,,cei doi au ales să trădeze şi să facă echipă cu PNL, pentru interese personale, denaturând votul cetăţenilor'.
'Este regretabil că domnul Alin Rapcea, consilier tânăr şi de viitor, a ales să-şi trădeze electoratul pentru interesele proprii. PSD şi eu personal ne delimităm de astfel de oameni şi practicile lor', a spus Screciu.
Conform deciziilor PSD Mehedinţi luate în urma înţelegerilor cu alte formaţiuni politice, în funcţia de viceprimari ai municipiului Drobeta Turnu Severin trebuiau să ajungă consilierii Gabriela Dobrotă (PMP) şi Narcis Bordea (UNPR). În schimb, cu sprijinul celor doi consilieri social-democraţi excluşi din PSD, PNL i-a impus pe liberalul Daniel Cîrjan şi social-democratul Cornel Flolescu, acesta din urmă riscând, prin retragerea sprijinului politic, să-şi piardă şi funcţia de viceprimar şi mandatul de consilier local. AGERPRES
Mehedinţi: Viceprimarul social-democrat al municipiului Drobeta Turnu Severin, exclus din partid
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

689
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
689

1.622
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
1.622

3.248
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
3.248

2.828
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
2.828

7.069
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
7.069

161
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, fostul ministru al Culturii: Sunt extrem de fericită!
161

2.716
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.716

5.491
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
5.491

3.458
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
3.458

2.136
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
2.136

5.171
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.171

121
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
121

43
Ministrul Muncii a anunțat creșterea beneficiilor pentru copiii cu dizabilități
43
















Comentează