Membrii Guvernului vor primi, miercuri, doza de rapel a vaccinului împotriva COVID-19, începând cu ora 9,00, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar "Dr. Carol Davila" , potrivit unui anunţ al Executivului.
Pe 20 ianuarie, membrii Cabinetului Cîţu s-au vaccinat cu prima doză de ser anti-COVID.
Premierul Florin Cîţu a primit a doua doză de vaccin împotriva COVID-19, sâmbăta trecută, tot la centrul de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".
"Trebuie să facem şi al doilea vaccin, pentru că fără al doilea vaccin tot ceea ce am făcut până acum, toate eforturile noastre au fost degeaba. Este important să ne vaccinăm, în primul rând, şi am văzut că este interes pentru vaccin, dar este mult mai important să venim şi la rapel", a afirmat atunci Cîţu.
Membrii Guvernului se vaccinează cu a doua doză de ser împotriva COVID-19
București
8°C
Articole Similare

904
Un deputat acuză „umilirea” românilor din Basarabia: „Sunt tratați ca suspecți în propria țară”
904

2.394
Avertismentul ministrului Finanțelor, după ce a greșit data la care intră în vigoare Bugetul: „Urmează etapa decisivă”
2.394

3.170
România are o fereastră istorică pe piața energiei: Nu a mai fost așa ceva de la aderarea la Uniunea Europeană. Suntem complici la propria irelevanță
3.170

2.365
PSD atacă din interior Guvernul Bolojan: ministru din Cabinet denunță „orgoliile și blocajele”
2.365

3.450
Ponta intervine pe tema vizitei lui Trump în China: Nicușor Dan când iese din închisoarea asta mioapă
3.450

4.658
VIDEO Grindeanu cere soluția radicală: „Reformă înseamnă comasări de UAT-uri. Până atunci, vorbim de o bucurie bolnavă a unora de a concedia oamenii”
4.658

1.081
Ciucu vrea reformă în PNL București și o echipă „în aceeași linie”. Ce spune despre relația cu Nicușor Dan
1.081

1.153
Lider PSD: „Cu guvernarea e ca la hora mare, dar vine USR şi fură mireasa”
1.153

162
VIDEO Deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels atrage atenția asupra capacității reale de adăpostire a populației în caz de urgență
162

4.520
VIDEO Grindeanu îi reproșează lui Bolojan o greșeală care a stricat apele în Coaliție: „Un prim-ministru responsabil trebuie să ţină cont...”
4.520

16.008
Filialele PSD care au decis că nu-l mai vor premier pe Ilie Bolojan. Rezultatul consultării a fost anunțat președintelui partidului
16.008

1.813
Rareș Bogdan vine cu lămuriri după ce a votat înăsprirea regulilor privind migrația în UE: Este exact ce își doresc cetățenii Uniunii
1.813

97
Dezbatere la Cotroceni despre adicțiile la copii și adolescenți. Participă și Mirabela Grădinaru
97
















Comentează