Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Memorandum de Înțelegere între Camera de Comerț și Industrie a Româmiei și Camera de Comerț și Industrie Osaka

CCIR
Mihai Daraban

Ultima zi a Misiunii economice din Japonia, organizată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în perioada 10-17 noiembrie 2019, a fost dedicată întâlnirii cu conducerea Camerei de Comerț și Industrie din Osaka, precum și cu reprezentanți ai mediului de afaceri japonez din această regiune.

În cadrul evenimentului, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Camera de Comerț și Industrie a României și Camera de Comerț și Industrie Osaka, în vederea facilitării accesului investitorilor români pe piața japoneză, precum și a antreprenorilor din Japonia pe piața din România.

„În contextul Acordului de Parteneriat Economic dintre Japonia și EU, România trebuie să facă pași importanți către o piață care se impune ca fiind a treia economie din lume. Consider că memorandumul semnat azi este un cadru care poate consolida și dezvolta relațiilor comerciale care să faciliteze oportunități de business dinspre și către Osaka, Japonia. Suntem deschiși la un schimb de informații economice și comerciale, inclusiv date privind tendințele economice care ar putea contribui la progresul economic reciproc”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

Memorandumul de Înțelegere a fost semnat de către președintele Camerei de Comerț și Industrie din Osaka, dl. Hiroshi Ozaki, și Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, în prezența vicepreședintelui CCI Osaka, dl. Minoru Furukawa, și a Consilierului pe probleme externe al Președintelui CCIR, dl. Ambasador Lazăr Comănescu. De asemenea, la eveniment au participat și dl. Masao Goto,  director executive Sojitz Corporation, dl. Suzuki Takuya, director general Kansai District Operation, dl.Shinsuke Kitagawa, director executiv Mitsui&CO, și dl. Osamu Takeichi, director Mitsui&CO.

 

Background

În 2019, CCIR a lansat, în premieră, în România, o platformă online de informare și dialog prin intermediul căreia antreprenorii români pot găsi informații utile pe tema implementării Acordului de Parteneriat Economic UE-Japonia (APE), cel mai cuprinzător acord economic încheiat până acum de UE sau Japonia.

Totodată, această platformă oferă posibilitatea mediului de business din România de a adresa întrebări referitoare la schimbările din mediul economic apărute odată cu intrarea în vigoare a acestui acord comercial.

Mai multe informații se pot obține accesând următorul link: https://ccir.ro/ccir-informeaza-si-invita-la-dialog-oamenii-de-afaceri-pe-tema-implementarii-acordului-de-parteneriat-economic-ue-japonia/

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.