Mesaj clar de la Washington: Dezvoltarea coloniilor israeliene nu este bună pentru pace

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 10-02-2017

Actualizat: 10-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Dezvoltarea coloniilor israeliene nu este bună pentru pace, a afirmat vineri, pentru cotidianul Israel Hayom, preşedintele american Donald Trump, în cea mai explicită declaraţie a sa pe acest subiect de la învestitură, transmite France Presse, conform agerpres.

"Teritoriile rămase sunt limitate, şi rămân tot mai puţine de fiecare dată când sunt luate teritorii pentru colonii. Nu cred că dezvoltarea de colonii este bună pentru pace", a spus Trump cu câteva zile înainte să îl primească pe premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Citeşte şi: Rusia INVADEAZĂ Europa cu spioni deghizaţi în refugiaţi ceceni

Interviul a fost publicat online şi în ebraică de către cotidianul israelian gratuit Israel Hayom.

Pe de altă parte, Trump a mai spus că analizează "extrem de serios" posibilitatea de a transfera Ambasada americană din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, dar că nu a luat o decizie în această chestiune.

"Analizez subiectul şi vom vedea ce se va întâmpla", a afirmat el, precizând că decizia "nu este uşoară" şi că va reflecta "extrem de serios".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri