Mesaj pentru Beijing: Adjunctul lui Rubio, numit emisarul SUA pentru Tibet, de Anul Nou tibetan

Autor: George Traicu

Publicat: 18-02-2026 14:34

Actualizat: 18-02-2026 14:35

Article thumbnail

Sursă foto: Steve Allen / Panthermedia / Profimedia

Secretarul de Stat american Marco Rubio anunţă numirea adjunctului său Riley Barnes drept emisar al Statelor Unite însărcinat cu promovarea protecţiei tibetanilor, înfuriind Beijingul, care denunţă un ”amestec în afacerile interne” chineze, relatează AFP, potrivit news.ro.

Riley Barnes, adjunctul lui Rubio însărcinat cu Democraţia, drepturile omului şi munca (DRL), urmează să fie noul Coordonator Special în probleme legate de Tibet, un teritoriu considerat de către Beijing drept o parte integrantă a Chinei.

”Statele Unite rămân ataşate susţinerii drepturilor inalienabile ale tibetanilor şi patrimoniului lor lingvistic, cultural şi religios aparte”, a anunţat Marco Rubio marţi, într-un mesaj cu ocazia Anului Nou tibetan.

Acest post de Coordonator Special pentru Tibet este prevăzut prin lege, în Statele Unite, din 2002.

”Crearea de către Statele Unite a aşa-zisului codronator special pentru probleme tibetane se amestecă în afacerile interne ale Chinei, iar China nu l-a recunoscut nicodată”, a denunţat miercuri Ministerul chinez de Externe.

”Afacerile Tibetului sunt afaceri interne ale Chinei şi ele nu tolerează niciun amestec a vreunei forţe externe”, insistă Beijingul.

Statele Unite se tem, de mai mulţi ani, de un amestec al Chinei în alegerea succesorului actualului Dalai Lama, un laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în vârstă de 80 de ani, denunţat de către regimul de la Beijing.

China îl cataloghează drept rebel şi separatist pe liderul spiritual al budiştilor, care a purtat întreaga sa viaţă o campanie în vederea unei autonomii mai mari a Tibetului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri