'Reuniunea Anuala a Diplomatiei Române, organizata la Bucuresti, în perioada 27-29 august, este un prilej de bilant, dar si de reflectii asupra unuia dintre corpurile de elita cele mai importante ale unei natiuni. Diplomatia a fost si este linia întâi de aparare, dar si de promovare, a intereselor unui popor. Un stat este cu adevarat puternic atunci când are o diplomatie capabila sa fie performanta dincolo de crize politice sau conjuncturi interne nefavorabile', a declarat Iohannis, conform unui comunicat de presa transmis joi
Liderul PNL a subliniat profesionalismul diplomatiei românesti în diferite momente ale istoriei, de la constituirea si recunoasterea statului modern la perioada comunista.
'Astazi, diplomatia româneasca se afla în fata a noi provocari. Dupa marea reusita a proiectului de integrare euroatlantica, urmatorul proiect de tara va trebui sa o implice în mod incontestabil. Dar, pentru asta, trebuie ferita de pericolul cel mai mare care planeaza asupra ei: politizarea diplomatiei românesti. Conducerea diplomatiei, în orice stat democratic, este politica. Dar corpul profesional al diplomatilor trebui sa fie un corp de elita, în care selectia si promovarea sa fie facute pe criterii profesionale', a aratat presedintele PNL, conform sursei citate.
Acesta este de parere ca trebuie evitata politizarea deciziei la toate nivelele.
'Pe de alta parte, trebuie evitat ca în corpul diplomatic sa se intre strict pe usa din dos a politicii, prea repede si fara nicio selectie adecvata. Daca aceste practici vor ajunge sa se perpetueze pâna a deveni regula, diplomatii profesionisti vor deveni tot mai putini, ceea ce risca sa afecteze eficienta pe termen mediu si lung a diplomatiei românesti si, pe cale de consecinta, a României ca stat', a mai aratat liderul liberal.
Comentează