Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mesajul Mitropolitului Andrei Andreicuț de Paște: 'Vremurile de nestatornicie în care ne aflăm însă pot pune în dificultate multe familii'

ips andrei andreicut

Sărbătoarea Învierii Domnului este un prilej de educare şi catehizare a celor tineri, spune mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, în Pastorala de Paşti.

"Anul acesta a fost dedicat de către Sfântul Sinod pastoraţiei părinţilor şi copiilor. (...) În seara Paştilor se jertfea mielul pe care-l consuma familia, aducându-şi aminte că atunci când au fost eliberaţi din robie, cu sângele mielului au fost stropite pragul de sus al uşii şi uşorii, iar îngerul morţii n-a intrat în casele evreilor şi întâi născuţii lor au fost salvaţi. Obiceiul acesta l-au transmis părinţii copiilor din neam în neam. Sărbătoarea Paştilor a rămas pentru ei cea mai mare sărbătoare. De fapt şi numele sărbătorii Paşti aşa se traduce în română: trecere. Îngerul morţii a trecut pe lângă uşile evreilor. Sărbătoarea aceasta îi aduna pe toţi ai casei şi este transmisă din generaţie în generaţie. Sărbătorile sfinte sunt mijloace de educare şi catehizare a celor tineri", arată Andrei Andreicuţ, relatează Agerpres.

Citește și: Reacția Papei Francisc la vestea morții episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla - Mesajul de condoleanțe citit la slijba de înmormântare

El subliniază că locul în care se ţine Sărbătoarea Paştilor, după Biserică, este familia creştină.

"Vremurile de nestatornicie în care ne aflăm însă pot pune în dificultate multe familii. Fie că e vorba de secularizare, de globalizare, de lipsa valorilor morale, de sărăcia care-i determină pe mulţi români să plece la muncă în străinătate, toate acestea fragilizează familia. Faptul că familia este atât de vulnerabilă se datorează şi lipsei de iubire jertfelnică. Abordând subiectul la modul ideal, Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte familia 'ecclesia domestica' şi o vede întemeiată pe iubire şi pe jertfă", mai spune Andrei Andreicuţ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.