Papa Francisc a atribuit unui număr de cinci clerici din afara Italiei şi a Vaticanului rangul superior de cardinal al Bisericii Catolice, miercuri, şi le-a cerut în discursul său oficial să fie umili şi să nu îi uite pe refugiaţi şi pe victimele războiului, terorismului şi nedreptăţii, informează Reuters preluat de agerpres.
Numirea unor noi cardinali reprezintă una dintre cele mai importante atribuţii ale papalităţii, ce permite suveranului pontif să îşi impună viziunea asupra viitorului celor 1,2 miliarde de credincioşi din Biserica Catolică.
Cardinalii sunt cei mai apropiaţi consilieri ai papei şi aceia dintre ei care nu au împlinit vârsta de 80 de ani sunt cunoscuţi cu numele de "cardinali-electori", deoarece ei îl aleg prin conclav pe următorul lider de la Vatican.
Noii cardinali numiţi miercuri provin din Mali, Spania, Suedia, Laos şi El Salvador şi au cu toţii vârste mai mici de 80 de ani. Cu excepţia Spaniei, toate celelalte patru ţări vor fi reprezentate pentru prima dată de un cardinal la Vatican.
După ceremonia oficială de miercuri, denumită "consistoriu", ce a avut loc în bazilica Sfântul Petru, papa Francisc a numit pe parcursul mandatului său aproape 50 de cardinali-electori dintr-un total de 121.
În timpul ceremoniei, în care noii cardinali au primit o "berretta" purpurie - un coif ecleziastic în forma unei toci cu patru laturi -, papa Francisc le-a transmis acestora că au fost ridicaţi la rangul de cardinal pentru a fi "servitori umili ai celorlalţi, nu prinţi ai Bisericii".
Suveranul pontif le-a cerut "să privească realitatea" şi să îi apere pe "nevinovaţii care suferă şi care mor ca victime ale războiului şi terorismului".
De asemenea, noii cardinali au fost îndemnaţi de papa Francisc să lupte împotriva "formelor de sclavie care continuă să încalce demnitatea umană chiar şi în epoca drepturilor omului", împotriva "taberelor de refugiaţi care, uneori, seamănă mai mult cu iad decât cu un purgatoriu" şi împotriva "debarasării sistematice de tot ceea ce nu mai este folositor, inclusiv de oameni".
Noii cardinali sunt arhiepiscopul Jean Zerbo, în vârstă de 73 de ani, din Mali, arhiepiscopul Juan Jose Omella, în vârstă de 71 de ani, din Spania, episcopul Anders Arborelius, în vârstă de 67 de ani, din Suedia, episcopul Louis-Marie Ling Mangkhanekhoun, în vârstă de 73 de ani, din Laos, şi episcopul Gregorio Rosa Chavez, în vârstă de 74 de ani, din San Salvador.
Biserica Catolică din Mali a negat o serie de articole apărute recent în presa franceză despre presupuse nereguli ce vizeau un cont bancar deţinut în Elveţia de clericii malieni. Un comunicat dat publicităţii în această lună a negat că Biserica Catolică ar fi fost implicată în operaţiuni de delapidare, însă nu a inclus nicio declaraţie directă despre presupusul cont bancar din Elveţia.
Faptul că niciunul dintre cei cinci noi cardinali nu este italian şi nu deţine o funcţie la Vatican subliniază convingerea papei Francisc potrivit căreia Biserica Catolică trebuie să fie o instituţie globală care trebuie să devină treptat "tot mai puţin italiană şi tot mai puţin eurocentrică".
Acesta a fost cel de-al patrulea consistoriu susţinut de papa Francisc după alegerea lui în 2013 în calitate de lider al Vaticanului. De fiecare dată, papa Francisc s-a folosit de aceste evenimente pentru a-şi exprima sprijinul faţă de Bisericile din ţările în care catolicii reprezintă o minoritate - în cazul consistoriului de miercuri, Suedia, Mali şi Laos.
Gregorio Rosa Chavez, noul cardinal din El Salvador, a fost un colaborator apropiat al arhiepiscopului Oscar Romero, asasinat de un detaşament al extremei drepte în 1980. Papa Francisc doreşte să îl sanctifice pe Oscar Romero în timpul pontificatului său.
Numirea suedezului Anders Arborelius este importantă, deoarece Suedia este ţara în care a fost înfiinţată Federaţia Mondială Luterană în 1947 şi, de asemenea, în 2017 este marcată a 500-a aniversare a Reformei demarate de protestantul Martin Luther. Papa Francisc, care a vizitat Suedia anul trecut, sprijină dialogul dintre Vatican şi bisericile protestante.
Suedia este, de asemenea, una dintre cele mai laice ţări din lume şi numirea unui cardinal va stimula moralul minusculei comunităţi catolice din acest stat nordic.
După ceremonia organizată în bazilica Sfântul Petru, cei cinci noi cardinali au mers să aducă un omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea, în vârstă de 90 de ani, care a demisionat în 2013 şi locuieşte de atunci într-o vilă din Vatican.
Mesajul papei Francisc pentru cardinali: Fiţi umili, ajutaţi-i pe săraci, luptaţi cu nedreptatea
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

168
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
168

33
Istoria zilei păcălelilor - Din Antichitate la farsele contemporane
33

2.039
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
2.039

1.997
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
1.997

5.221
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.221

1.588
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
1.588

2.183
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
2.183

753
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
753

1.627
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.627

1.326
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.326

843
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
843

61
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
61

53
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
53
















Comentează