DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mesajul trimis de milionarul Roman Abramovici la despărţirea de Chelsea

bbc.co.uk
roman abramovic

Milionarul rus Roman Abramovici a notat, într-un mesaj de despărţire de Chelsea Londra, că a fost onoarea vieţii sale să facă parte din această grupare şi le-a mulţumit tuturor jucătorilor şi antrenorilor care au activat la club de-a lungul timpului.

“Au trecut aproape trei luni de când am anunţat intenţia mea de a vinde Chelsea FC. În această perioadă, echipa a muncit mult pentru a găsi custodele potrivit pentru Chelsea FC care să se afle în cea mai bună poziţie pentru a conduce clubul în noul său capitol.

Calitatea de proprietar al clubului vine cu o mare responsabilitate. De când am venit la Chelsea în urmă cu aproape 20 de ani, am văzut ce poate reuşi acest club. Scopul meu a fost să mă asigur că următorul proprietar are o mentalitate care va ajuta echipele masculină şi feminină să obţină succerse şi dorinţa de a continua dezvoltarea altor aspecte cheie ale clubului, cum sunt academia şi activitatea vitală a Fundaţiei Chelsea.

Sunt mulţumit că această căutare s-a încheiat cu succes. Le urez succes noilor custozi, atât pe teren cât şi în afara terenului.

A fost onoarea vieţii mele să fiu parte a acestui club. Le mulţumesc tuturor foştilor şi actualilor jucători, membri ai stafului şi bineînţeles fanilor pentru aceşti ani incredibili.

Sunt mândru de faptul că milioane de oameni vor beneficia, ca urmare a succeselor noastre obţinute împreună, de noua fundaţie caritabilă. Aceasta este moştenirea pe care am creat-o împreună.

Mulţumesc.

Roman”, este mesajul lui Abramovici, postat pe site-ul oficial al clubului Chelsea.

Chelsea a anunţat că vineri seară s-a ajuns la un "acord final şi definitiv" privind vânzarea clubului către consorţiul condus de Todd Boehly. Tranzacţia, în valoare de aproximativ 4,97 miliarde de euro, va fi finalizată luni.

Pe fondul problemelor de după invazia din Ucraina, Roman Abramovici a scos Chelsea la vânzare pe 2 martie în urma sancţiunilor primite, insistând că nu va solicita rambursarea împrumuturilor luate de club pe tot parcursul mandatului său şi că toate profiturile din operaţiune ar merge către victimele războiului.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.