Meteoriţii de pe Lună s-au vândut mai bine decât cei proveniţi de pe planeta Marte, la o licitaţie organizată de casa Christie's, unde a fost vândută şi o cuşcă de câine al cărei acoperiş a fost găurit de o astfel de rocă de origine extraterestră, informează AFP.
44.100 de dolari este preţul plătit de un cumpărător pentru cuşca lui Rocky, un câine din rasa ciobănesc german, din fericire rămas în viaţă după prăbuşirea unui condrit de carbon în grădina unei case din Aguas Zarcas, o localitate din Costa Rica, pe 23 aprilie 2019. Preţul de vânzare a fost mult sub estimările formulate de casa Christie's, cuprinse între 200.000 şi 300.000 de dolari, potrivit Agerpres.
Roca în sine, care are dimensiunile de 8 cm x 4 cm, s-a vândut cu 21.420 de dolari în cadrul acestei licitaţii online, care a început pe 9 februarie şi s-a încheiat miercuri.
După ce au fost expuse la New York, 66 de loturi au fost vândute în această licitaţie, pe care casa Christie's o organizează în fiecare an. Dar, în pofida celor două săptămâni de expunere mediatică, "vedeta" ediţiei din 2022, o rocă de pe Marte descoperită în deşertul Sahara şi prezentată drept cel de-al treilea meteorit marţian ca mărime găsit vreodată pe Terra, nu şi-a găsit cumpărător. Având o greutate de nouă kilograme, rocă vulcanică era estimată între 500.000 şi 800.000 de dolari.
Un alt obiect valoros, meteoritul Gibeon, descoperit în Namibia şi estimat între 200.000 şi 300.000 de dolari, a rămas la rândul său fără cumpărător.
Deşi alte fragmente desprinse din scoarţa planetei Marte au fost vândute, cu preţuri care au variat de la 10.000 până la 63.000 de dolari, câţiva meteoriţi de pe Lună, obiectele cele mai rare ale acestei vânzări online, au obţinut preţurile cele mai mari.
Unul dintre ele, descoperit în Maroc în 2007, a fost achiziţionat cu 189.000 de dolari - cel mai scump lot din cadrul licitaţiei -, devansând un alt meteorit desprins din scoarţa satelitului natural al Terrei, care a fost vândut cu 69.300 de dolari.
"Rocile provenite de pe Lună sunt printre cele mai rare (...) există mai puţin de 750 de kilograme de meteoriţi lunari pe Terra şi cei mai mulţi dintre ei sunt deţinuţi de instituţii guvernamentale", au explicat specialiştii de la casa Christie's.
Fragmentele de meteoriţi suscită mare interes nu doar printre colecţionari, ci şi în rândul cercetătorilor, care străbat deşerturile terestre pentru a găsi aceste roci preţioase.
Comentează