Doi soți din Brașov au racolat și au dus două tinere să se prostitueze în bordeluri din Germania și Austria. Au obținut foloase în valoare de aproximativ 300.000 euro.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a finalizat cercetările într-un dosar penal, de proxenetism. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, în vârstă de 31 de ani, cercetat în stare de arest preventiv, precum şi a soției acestuia, în vârstă de 32 de ani, cercetată sub control judiciar, ambii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în formă continuată, potrivit Mediafax.
În rechizitoriu, procurorii au menționat că în perioada 2024-iulie 2025, prin folosirea de către inculpat a metodei „loverboy”, constând în seducerea victimelor prin promisiunea unui trai mai bun, întemeierea unei familii, promovarea de planuri pentru viitor şi prezentarea unei perspective caracterizate printr-o viață de familie ideală, ceea ce le-a creat victimelor o stare de dependență emoțională față de acesta, a determinat și înlesnit practicarea prostituției în țară și în străinătate de către două tinere, una în vârstă de 22 de ani, iar cealaltă de 27 de ani.
La săvârșirea faptei a participat şi inculpata, soția bărbatului. Potrivit procurorilor, femeia :„a creat și participat la scenarii care să le câștige încrederea celor două persoane vătămate că relația cu soțul ei este una pur formală și că nu reprezintă o amenințare pentru acestea”.
300.000 euro de pe urma practicării prostituției
În acest mod cele două tinere au ajuns la bordeluri din Austria și Germania. Bărbatul le-a cumpărat bilete de avion sau le-a transportat cu mașina. De asemenea le-a verificat în permanență. „ Le-a verificat și controlat atât activitatea prestată, cât și sumele de bani câștigate, obținând foloase patrimoniale în valoare de aproximativ 300.000 euro de pe urma practicării prostituției de către cele două persoane exploatate, o parte din aceste sume ajungând la soția inculpatului”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
De asemenea, procurorii au precizat că în urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada 2019-2023, cei doi inculpaţi au obţinut foloase materiale de aproximativ 400.000 euro din activităţi infracţionale similare.
O parte din banii obţinuţi de către inculpaţi din activitatea de proxenetism au fost folosiţi la achiziționarea a patru apartamente în municipiul Braşov.
Rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Brașov.






























Comentează