Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Metropolitan Museum of Art din New York renunţă la numele familiei Sackler deoarece este legată de un producător blamat pentru criza opioidelor

wikidata.org
Metropolitan Museum of Art new york

Metropolitan Museum of Art din New York şi membrii familiei Sackler au anunţat că instituţia culturală renunţă la numele acesteia, deoarece familia este legată de Purdue Pharma, producător blamat pentru criza opioidelor, potrivit BBC, informează News.ro.

Şapte spaţii expoziţionale ale Met poartă numele Sackler. Familia a fondat compania care fabrică medicamente precum OxyContin, blamată că a alimentat criza opioidelor.

În 2019, Met a anunţat că nu va mai accepta cadouri din partea familiei, în contextul unei controverse care lua amploare.

Într-un comunicat de presă, emis joi, Met şi membrii familiei Sackler au transmis că acţiunea este „de comun acord” pentru „a permite Met să îşi continue misiunea sa de bază”.

„Familiile noastre au sprijinit mereu Met şi credem că asta va fi în interesul muzeului şi al misiunii importante pe care o are”, au spus descendenţii dr. Mortimer Sackler şi dr. Raymond Sackler. „Cele mai vechi dintre aceste daruri au fost făcute în urmă cu aproximativ 50 de ani, iar acum predăm ştafeta altora care poate doresc să sprijine muzeul”.

Cele şapte spaţii expoziţionale includ o aripă ce găzduieşte Templul Dendur, un monument antic egiptean comandat de guvernatorul roman al provinciei.

Preşedintele şi CEO-ul Met, Dan Weiss, a declarat că familia Sackler a fost „unul dintre susţinătorii noştri cei mai generoşi”.

„Acest gest binevoitor al familiei Sackler ajută muzeul să deservească în continuare această generaţie şi pe cele viitoare”.

La nivel global, mai multe muzee importante au luat de asemenea decizia de a se distanţa de familie, inclusiv Tate Museum şi National Portrait Gallery din Marea Britanie şi Lucru din Paris.

În luna mai, familia Raymond Sackler a lansat un site pentru a lămuri ceea ce a spus că reprezintă „multe false acuzaţii” aduse ei, situaţia Purdue Pharma şi a produselor sale, în „crearea” crizei de opioide.

Dependenţa de opioide legale şi ilegale este o problemă gravă n Statele Unite, unde au fost înregistrate, între 1999 şi 2019, aproximativ jumătate de milion de decese asociate supradozei de astfel de medicamente, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.